Giovanni Becali a oferit cele mai noi detalii despre situaţia lui Alex Cicâldău şi Olimpiu Moruţan la Galatasaray.
Noutăţi despre interesul Sampdoriei pentru Cicâldău. Giovanni Becali anunţă: ”Am luat masa cu ei”. Detalii despre situaţia lui Moruţan
Cei doi internaţionali români au evoluat la returul de gală cu FC Barcelona.
Alex Cicâldău a fost titular şi a centrat, decisiv, din corner. la golul marcat de căpitanul Marcao.
Mijlocaşul de 24 de ani a jucat până în minutul 74, atunci când i-a cedat locul în teren conaţionalului venit de la FCSB.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Totuşi, chiar dacă a condus, formaţia din Istanbul nu a reuşit să producă surpriza în optimile Europa League. Barcelona a întors scorul relativ repede şi s-a calificat mai departe.
Despre cei doi români s-a vehiculat în ultima vreme faptul că ar putea să se despartă de Galatasaray.
În cazul lui Cicăldău s-a scris că există interes dinspre Sampdoria şi s-a înaintat chiar şi o sumă de zece milioane de euro.
Când vine vorba de Moruţan, acesta nu ar fi tocmai pe placul antrenorului Domenec Torrent, care l-a lăsat în câteva meciuri în afara lotului, iar oficialii de la Galatasaray i-ar căuta o viitoare destinaţie.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Giovanni Becali, cel care a fost prezent pe stadion la Galatasaray - Barcelona, a lămurit situaţia celor doi mijlocaşi români. Cunoscutul impresar a precizat că nu se pune problema unui transfer al lui Cicâldău la Sampdoria, dar nici o plecare a lui Moruţan de la echipă.
”În acest moment, Galata nu mai are nici timp, nici meciuri, nici puncte să prindă măcar Conference League. Noul antrenor va face o evaluare şi va pregăti strategia pentru sezonul viitor.
Cicâldău şi Moruţan au contracte pe cinci ani cu Galata. Vedem în vară în funcţie de ce-şi doreşte şi Galata. Până atunci ei trebuie să dea sută la sută la fiecare antrenament, la fiecare meci, pentru că de-aia sunt plătiţi.
Am luat masa cu ei a doua zi după partida cu Barca, am discutat şi le-am zis să stea liniştiţi şi să se gândească doar la fotbal.
Nu a fost şi nu e nicio discuţie despre un transfer al lui Cicâldău de la Galatasaray la Sampdoria. Italienii au probleme cu salvarea de la retrogradare, asta e prioritatea lor.
Nu cred că oamenilor de la Sampdoria le arde acum de transferuri, de Cicâldău sau de alţii când nu ştiu sigur dacă vor fi şi sezonul viitor în Serie A”, a declarat Giovanni Becali, pentru fanatik.ro.
- Citește și
- Sorin Cârţu, dezamăgit după eşecul Craiovei cu FC Voluntari: ”Cu trei cadouri era greu să sperăm la altceva”
- Hamilton, dojenit de preşedintele FIA, donează 50.000 de euro pentru că nu a participat la gala de final de an
- Fanii îl vor înapoi pe Deian Sorescu. ”Le-ar plăcea să mă întorc la tricoul pe care l-am respectat!”
Afla mai multe despre: giovanni becali, galatasaray, morutan, cicaldau