You are here:

Novak Djokovic i-a egalat pe Federer şi Nadal la numărul de grand slamuri câştigate: ”Niciunul dintre noi nu se va opri”

Novak Djokovic i-a egalat pe Federer şi Nadal la numărul de grand slamuri câştigate: ”Niciunul dintre noi nu se va opri”

Tenis

Comentarii

Novak Djokovici a declarat, duminică, după ce a câştigat turneul de la Wimbledon, că acest trofeu reprezintă o onoare imensă şi un privilegiu şi că Rafael Nadal şi Roger Federer, pe care i-a egalat la numărul de grand slamuri câştigate, sunt motivul pentru care el a ajuns unde a ajuns.

 “A fost mai mult decât o luptă. Felicitări lui Matteo pentru că a făcut un turneu foarte bun şi astăzi am avut cu el un meci foarte dificil. Nu este cel mai bun sentiment să pierzi finala, dar este doar începutul pentru el. Câştigarea Wimbledonului a fost mereu un vis important pentru mine când eram copil şi trebuie să îmi amintesc cât de special este acest moment. Este o onoare imensă şi un privilegiu. Când aveam şapte ani, făceam un trofeu improvizat din ce găseam prin camera mea, astfel că să vin aici pentru asta este extraordinar”, a spus Djokovici.

Întrebat cum se simte după ce i-a egalat pe Rafael Nadal şi Roger Federer la numărul de grand slamuri câştigate (20), el a răspuns:

“Înseamnă că niciunul dintre noi nu se va opri. Vreau să le aduc un omagiu lui Rafa şi Roger, sunt legende ale sportului nostru şi cei mai importanţi doi jucători pe care i-am înfruntat vreodată. Ei sunt motivul pentru care eu sunt acum unde sunt. Mi-au arătat ce trebuie să fac pentru a fi mai puternic fizic, tactic şi psihic”.

Afla mai multe despre: novak djokovic 

viewscnt
Articole similare