Una dintre cele mai fructuoase colaborări din istoria tenisului a ajuns la final. Novak Djokovic a confirmat, într-o declaraţie postată, marţi, pe site-ul său oficial, că nu mai lucrează cu antrenorul Marian Vajda.
Cei doi începuseră colaborarea înainte de Roland-Garros 2006. În afară de o scurtă pauză (mai 2017 - martie 2018), nu s-au mai despărţit de atunci.
"Marian a fost alături de mine în cele mai importante şi memorabile momente din cariera mea. Împreună am realizat lucruri incredibile şi îi sunt recunoscător pentru prietenia şi dăruirea din ultimii 15 ani. Deşi părăseşte echipa profesionistă, el va face mereu parte din familie şi nu-i voi mulţumi niciodată îndeajuns pentru tot ce a făcut”, a scris sârbul despre fostul său antrenor.
Despărţirea datează de la sfârşitul sezonului trecut. După Mastersul de la Torino, cei doi au decis de comun acord să nu mai lucreze împreună, mai ales că antrenorul în vârstă de 57 de ani şi-a dorit să petreacă mai mult timp cu familia.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Djokovic poate conta în continuare pe Goran Ivanisevic, care s-a alăturat echipei sale în 2019 şi rămâne antrenorul său. Restul staff-ului său este neschimbat.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: djokovic