Înlocuit chiar înainte de finalul meciului, brazilianul Vinicius Junior de la Real Madrid a părăsit furios terenul de la Alavés duminică, în Liga (1-2), arbitrul şi VAR refuzând să-i acorde un penalty.
Real Madrid, scandal pentru un penalty neacordat. Vinicius: „Nu l-a dat pentru că am fost eu”
Echipa spaniolă Real Madrid a învins duminică seara, în deplasare, scor 2-1, formaţia Alaves, în etapa a 16-a din La Liga.
În minutul 86, Vinicius Junior, lansat pe partea stângă, s-a prăbuşit în careul advers după ce a trecut de fundaşul Nahuel Tenaglia. Deşi reluările au evidenţiat un uşor contact cu tibia jucătorului madrilen, nici arbitrul, nici asistenţii săi de la VAR nu au considerat că faza merita un penalti.
Acest lucru l-a supărat pe „Vini”, determinându-l chiar să creadă că este vorba de o conspiraţie împotriva lui. „A fost un penalty evident”, a spus el, potrivit postului de televiziune Movistar. Apoi a adăugat: „Nu fluieră pentru că eram eu, a fost un penalti evident”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Specialistul cotidianului Marca, fostul arbitru FIFA Perez Burrull, n-are nicio în doială. „Brazilianul a avut controlul mingii şi a fost faultat de Tenaglia. Dacă arbitrul a crezut că Vinicius a plonjat, ar fi trebuit să-i arate cartonaşul galben”, a declarat Pérez Burrull la emisiunea „Marcador”, de la Radio MARCA.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Forma echipei oferit de Superscore
Afla mai multe despre: vinicius, real madrid, penalty








