Ciprian Tătăruşanu a prins carierei la 33 de ani după ce a semnat cu Olympique Lyon, dar veştile bune nu se opresc pentru internaţionalul român. Chiar dacă mulţi ar fi crezut că va fi rezervă în Franţa, lucrurile ar urma să stea altfel pentru SuperTătă.
În următoarele trei sezoane va juca Tătăruşanu la Lyon, iar portarul în vârstă de 33 de ani ar urma să fie numărul 1 pentru francezi, căci conducătorii lui Lyon vor să scape de Anthony Lopes, cel care a asigurat buturile francezilor până în acest sezon.
Fostul internaţional portughez, în vârstă de 28 de ani, mai are un an contract cu Lyon, iar relaţia dintre impresarul jucătorului şi Jean Michel-Aulas, preşedintele lui Lyon, s-ar fi deteriorat atunci când au fost pomenite negocierile pentru un nou angajament, din cauza salariului prea mare cerut de portar.
NU DUCE LIPSĂ DE OFERTE
Astfel că pentru Lyon perioada de transferuri din această vară ar fi ultima şansă de a obţine un profit pe urma portarului, iar acesta nu duce lipsă de oferte. Potrivit Le Progrès, Aulas urmează să se întâlnească cu un reprezentant al lui FC Porto pentru a negocia mutarea lui Lopes în Portugalia.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Presa din Franţa menţionează că portarul cotat la 25 de milioane de euro este dorit şi de Valencia, în Spania, dar şi la AS Roma, acolo unde suedezul Robin Olsen nu a convins.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: anthony lopes, tatarusanu