Mijlocaşul Barcelonei, Arturo Vidal, a anunţat că va părăsi Barcelona şi îşi va căuta o altă echipă dacă nu va fi utilizat mai mult pe teren de antrenorul Ernesto Valverde.
Mijlocaşul catalanilor nu este mulţumit de faptul că antrenorul Ernesto Valverde nu îi permite să joace mai mult timp şi este lăsat mai mult pe banca de rezerve. Vidal a vorbit, pentru TV3, despre planurile sale de viitor, în cazul în care nu va avea parte de mai mult timp de joc: ”Au fost o mulţime de partide în care nu am jucat şi asta mă face trist. Trebuie să fim obiectivi. Dacă până în decembrie sau până când se încheie sezonul nu mă voi simţi important pentru echipă, va trebui să iau o decizie şi să caut un alt loc unde să merg şi să fiu important”.
Vidal a vorbit şi despre situaţia actuală a Barcelonei: ”Pot spune că totul este bine , dar, ca să ne atingem obiectivele, trebuie să ne îmbunătăţim mult jocul. Avem timp. Dacă vrem să ne atingem cele trei obiective, va trebui să lucrăm la capacitate maximă şi să dăm mai mult”.
În acest sezon, Vidal a avut parte de 13 apariţii în toate competiţiile, în care a marcat 4 goluri şi a oferit o pasă decisivă.
Arturo Vidal a ajuns la Barcelona în anul 2018, în urma unui transfer de la Bayern Munchen. Atunci, catalanii au plătit pentru jucătorul din Chile suma de 18 milioane de euro.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: arturo vidal, barcelona, nemultumiri