Selecţionerul Mirel Rădoi a declarat, miercuri, după meciul României cu Noua Zeelandă, scor 0-0, ultimul pentru tricolori la JO de la Tokyo, că el poate fi criticat, însă jucătorilor nu li se poate reproşa nimic.
Mirel Rădoi: "Mă puteţi critica pe mine, dar acestor copii nu aveţi ce să le reproşaţi"
“Mă puteţi critica pe mine, sunt aici, în faţa dumneavoastră, dar acestor copii nu aveţi ce să le reproşaţi”, a spus Rădoi, potrivit frf.ro.
El i-a felicitat pe jucători şi a precizat că sunt fotbalişti care pot face pasul la prima reprezentativă. “Vreau să îmi felicit jucătorii, am trecut prin multe greutăţi împreună. Am fost foarte obosiţi, am călătorit o zi întreagă pentru acest meci, ieri am avut doar 20 de minute pentru a pregăti antrenamentul. Pentru felul în care au trecut împreună peste rezultatul contra Coreei de Sud trebuie să îi felicit. Cu puţin noroc în anumite situaţii în meciul de azi, cred că am fi putut şi chiar am fi meritat să trecem de faza grupelor. Din această competiţie putem extrage multe lucruri, majoritatea pozitive.
Ce mă bucură este faptul că jucătorii au arătat ca un grup unit după ce s-a întâmplat în meciul cu Coreea de Sud. Cu toţii am fi vrut să ne calificăm, jucătorii au făcut un meci bun, dar de multe ori poate nu am fost inspiraţi. Însă nici nu cred că le putem cere mai mult. Nu ştie nimeni ce s-a înâmplat de la sosirea noastră în Japonia. Nu a ştiut nimeni că aceşti jucători s-au antrenat cu doar 4 ore de odihnă pe noapte, am avut probleme şi cu alimentaţia în primele zile. Dar după această competiţie sunt mulţumit de ei şi mândru că azi nu au arătat deloc că vin după acel rezultat cu Coreea de Sud”, a afirmat tehnicianul.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Boboc, Ştefan şi Raţiu erau incerţi"
Rădoi a menţionat că s-a regăsit în atitudinea jucătorilor: “Sunt foarte fericit cu acest grup de jucători şi ceea ce au realizat. Înaintea partidei am avut o situaţie dificilă, cei trei jucători de bandă, Boboc, Ştefan şi Raţiu erau incerţi. Şi m-a emoţionat faptul că toţi cei trei au zis că, indiferent de consecinţe, pot evolua câte 45 de minute. Mi-am dat seama că în 21 de zile, cât am avut până la primul meci, ne-am apropiat atât de mult fără să ne dăm seama, încât am devenit prieteni. Şi eu am fost un astfel de jucător, nu aşteptam să mă caute antrenorul să îmi spună că are nevoie de mine, ci mă duceam şi băteam la uşi. M-am regăsit în atitudinea lor. Îmi pare rău pentru ei că nu am reuşit să ne calificăm, pentru că le-am spus că mi-ar plăcea să stau în vestiar şi să îi văd din nou bucurându-se ca după meciul cu Honduras. Şi eu mi-aş fi dorit ca jucător să trăiesc asemenea momente. Am fost chiar un pic gelos pe ei”.
Reprezentativa României a remizat, miercuri, la Sapporo, scor 0-0, cu selecţionata Noii Zeelande, în ultima etapă a grupei B de la turneul olimpic de fotbal din Japonia. Dacă ar fi învins, tricolorii s-ar fi calificat în sferturile de finală.
Clasamentul final al grupei: 1. Coreea de Sud – 6 puncte, 2. Noua Zeelandă – 4 puncte, 3. România – 4 puncte, 4. Honduras – 3 puncte.
În sferturi s-au calificat primele două clasate.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mirel radoi, romania, noua zeelanda