You are here:

”Nu e ca şi cum ai merge la Auchan”. Luis Enrique îşi asumă responsabilitatea pentru transferurile efectuate de PSG

”Nu e ca şi cum ai merge la Auchan”. Luis Enrique îşi asumă responsabilitatea pentru transferurile efectuate de PSG

PSG

Comentarii

Luis Enrique (55 de ani) a vorbit despre situaţia jucătorilor accidentaţi pe care îi are în momentul de faţă la PSG.

Luis Enrique, antrenorul francezilor de la PSG, şi-a apărat într-o conferinţă de presă susţinută vineri decizia de a nu recruta mai mulţi jucători în această vară.

Luis Enrique, despre accidentările de la PSG: ”E normal”

PSG are o serie de jucători accidentaţi, iar cei mai importanţi sunt Dembele, Barcola, Doue şi Marquinhos, iar suporterii sunt îngrijoraţi că absenţele vor cântări mult în derby-urile europene pe care campioana continentală intercluburi le va susţine în această toamnă.

Luis Enrique priveşte situaţia cu mult calm: ”Trebuie să ştiţi că fotbalul este un sport în care accidentările sunt normale pentru că există impacturi, există leziuni musculare. E normal.

Încercăm să prezicem tot ce se va întâmpla, dar nu sunt ghicitor. Nu sunt deloc îngrijorat. E o mentalitate pe care încerc să o transmit jucătorilor mei, dar şi spectatorilor: calmaţi-vă. Avem destui jucători, cu cei de la tineret.

Aşa e viaţa. Totul este planificat cu conducerea echipei. Am reuşit mult mai mult decât am eşuat. Vom rata lucruri, dar trebuie să accepţi asta”, a declarat Luis Enrique.

Tehnicianul spaniol nu regretă că nu a efectuat mai multe transferuri în perioada de mercato: ”Nu este uşor să găseşti jucători la PSG. Nu este ca şi cum ai merge la Auchan să-i cumperi.

Când cauţi jucători pentru PSG, trebuie să fii atent la toate: la oameni, la agenţi. Avem o echipă, am demonstrat asta anul trecut.

Nu este uşor să găseşti jucători care se potrivesc stilului nostru de joc. Nu aş vrea să schimb nimic. Poate peste o lună voi spune altceva, dar astăzi nu aş schimba nimic”, a completat Enrique.

PSG va înfrunta pe Auxerre, sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a şasea din Ligue 1.

Afla mai multe despre: psgluis enriqueligue 1 

viewscnt
Articole similare