Florin Pîrvu a analizat înfrângerea suferită de FC Voluntari pe terenul celor de la CFR Cluj, scor 0-5, şi consideră că momentul decisiv al partidei a fost eliminarea care a lăsat echipa sa în inferioritate numerică.
Antrenorul ilfovenilor a afirmat că Voluntari a început bine partida şi că, înainte de cartonaşul roşu, echipa sa reuşise să pună probleme formaţiei clujene. Pîrvu a susţinut inclusiv că golul marcat de jucătorii săi în primele minute ar fi trebuit validat, considerând că nu a fost vorba despre offside.
Tehnicianul a explicat că după primul gol primit jucătorii săi au avut o cădere din punct de vedere mental, iar eliminarea a favorizat şi mai mult CFR Cluj. La pauză, Pîrvu a încercat să îşi reorganizeze echipa, cerându-le jucătorilor să nu mai ofere spaţii şi să evite greşelile, însă diferenţa de scor a crescut în partea secundă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Florin Pîrvu a recunoscut valoarea adversarului şi a precizat că problemele interne ale CFR-ului pot avea un efect de mobilizare asupra jucătorilor. Totodată, antrenorul lui FC Voluntari a transmis că formaţia sa traversează un sezon de tranziţie, în care obiectivul principal este consolidarea poziţiei în prima ligă şi acumularea de puncte.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
„Putem analiza primele 11 minute, cele până la cartonaşul roşu. Am reuşit să înscriem. Nu ştiu, nu a fost validat golul, din păcate pentru noi. Ni s-a părut că n-a fost ofsaid şi pe liniile trase de dumneavoastră în studio se pare că este un gol valabil, dar cam atât. Trebuie să ne revenim, mai ales mental. După primul gol este clar că băieţii au căzut mental.
La pauză ne-am aşezat şi am intrat în repriza a doua fără să le dăm spaţii sau să mai greşim. CFR, indiferent de problemele care sunt aici, formează o echipă bună. Asta am spus şi la începutul meciului.
Acest cartonaş roşu a picat mănuşă pentru ei. Plecăm de aici cu cinci goluri încasate. Le-am spus băieţilor să ne gândim la următorul meci pentru că este foarte important, să ne refacem fizic, dar mai ales mental. Asta trebuie să facem până la următorul meci.
Lupta noastră este cu fiecare echipă din prima ligă. Avem un obiectiv clar. Este un an de tranziţie, în care încercăm să consolidăm, să păstrăm această poziţie pe care am câştigat-o. Nu cred că se pune problema de pretenţii. Este un an de tranziţie în care trebuie să construim, să consolidăm. Poate de anii viitori ne gândim la altceva. Avem o luptă de dus acum şi ne gândim să luăm puncte.
Am venit aici să jucăm 11 la 11. Poate pierdeam, dar nu era diferenţa de scor. La cum începuse meciul, puneam probleme CFR-ului în seara asta.
Sunt o echipă bună, cu jucători cu experienţă. Problemele unesc jucătorii. Ştiam asta. În pregătirea jocului am spus asta. Nu ne interesează asta. Când e vorba despre bani, jucătorii se unesc şi se motivează. Au bancă. Pleacă cu şanse clare să treacă de următorul meci”, a spus Florin Pîrvu, după CFR - Voluntari 5-0.







