You are here:

"Nu există o strategie a sportului. Asta aştept să văd". Reacţia dură a lui Octavian Morariu după Adunarea Generală a COSR

"Nu există o strategie a sportului. Asta aştept să văd". Reacţia dură a lui Octavian Morariu după Adunarea Generală a COSR

Jocurile olimpice

Comentarii

Octavian Morariu, reprezentantul pe viaţă al României, la Comitetul International Olimpic a fost cât se poate de categoric la Adunarea Generală a COSR.

Morariu s-a arătat îngrijorat de faptul că nici până astăzi nu a fost elaborată o strategie a sportului românesc.

"La Comitetul International avem foarte bine stabilite aceste lucruri. Avem o strategie pe termen scurt, mediu şi lung. Şi la Federatia Internaţională de Rugby există aşa ceva. La noi tot aştept să văd o astfel de strategie, care nu mai apare. Mi se spune că se lucrează la ea. Eu aştept să  o văd", a declarat Morariu.

"Adunarea Generală Ordinară a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român a fost ocazia perfectă pentru a lansa o nouă invitaţie la unitate, în virtutea unui obiectiv comun: organizarea şi dezvoltarea sportului românesc. Când mi s-a încredinţat mandatul realizării Strategiei Naţionale pentru Sport, mi-am dat seama că mă aştepta o sarcină foarte dificilă. Este un domeniu atât vast, atât de complicat, cu atâţia actori implicaţi, pe atâtea niveluri, încât munca de găsi soluţiile potrivite pentru a-l reforma nu putea fi decât grea şi de durată.

Suntem la un pas de final, după analize şi consultări cu sute de oameni şi zeci de organizaţii, dar oricât de reuşit ar fi documentul strategic, el nu va funcţiona de unul singur. Nu va avea succes decât dacă ne strângem în jurul lui, ca o echipă, ne identificăm rolurile şi nivelul de implicare şi începem să construim împreună.

Îmi doresc un viitor frumos pentru sportul românesc, la care să punem toţi umărul, iar marii campioni să nu mai facă muncă de birou, ci, din poziţia de antrenori sau membri ai staff-ului tehnic, să le ofere tinerilor sportivi din experienţa lor nepreţuită. Toţi avem bune intenţii, nu am niciun dubiu, dar avem nevoie şi de încredere reciprocă şi de colaborare, pentru a reuşi", a spus ministrul Eduard Novak.

Articol scris de: Răzvan Ionaşcu

Afla mai multe despre: morariu 

viewscnt
Articole similare