Claudiu Petrila a recunoscut că nu şi-a putut explica rezultatele înregistrate de Rapid în actualul final de sezon.
"Nu găsesc o explicaţie pentru acest sezon ratat, la fiecare meci important am clacat, nu am reuşit să câştigăm. Poate să fie ceva mental, poate frica de succes, altfel nu îmi explic" , a spus Petrila.
Ultimul meci al sezonului pentru Rapid este astăzi, în deplasare la Universitatea Cluj,
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Mergem acolo cu gândul la victorie, trebuie să încheiem acest sezon într-un mod bun, chiar dacă venim după un sezon ratat. Nu ştiu dacă se va crea un şoc la echipă după plecarea domnului Şumudică, vom vedea ce va fi. A fost o despărţire grea, ca să zic aşa, ştim cu toţii cât suflet a pus, cât şi-a dorit să reuşim împreună. Din păcate, nu a fost să fie.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Nu am fost şocaţi de plecarea sa, pentru că ştiam de ceva timp că a mai vrut să plece, dar s-a întors şi a încercat să îşi facă treaba până la capăt, ca un profesionist şi pe această cale vreau să îi mulţumesc. Nu este treaba mea să spun ce antrenor mi-aş dori la Rapid, clubul ştie mai bine ce trebuie făcut şi cine trebuie să vină. Daniel Pancu ştie probabil ce înseamnă acest club foarte bine" , a adăugat Petrila.
Rapid o va întâlni pe Universitatea Cluj, sâmbătă, de la ora 18:00, pe Cluj Arena, într-un meci din cadrul etapei a 10-a şi ultima a play-off-ului Superligii.
După despărţirea de Marius Şumudică, Rapid va fi condusă la această partidă de pe bancă de antrenorul interimar Octavian Chihaia.