Oţelul Galaţi a suferit prima înfrângere din play-out, 1-3 pe terenul UTA-ei, la capătul unui meci în care cele două formaţii au făcut ”rocada” în clasament
Oţelul a avut câteva oporunităţi mari de a marca în prima repriză, chiar şi o reuşită anulată pentru offside, însă la pauză s-a intrat cu scor alb.
În partea secundă, arădenii au fost mai insistenţi, au profitat de greşelile personale ale moldovenilor şi au punctat de trei ori. Trupa lui Dorinel Munteanu a redus din diferenţă la ultima fază a meciului prin Cisotti, însă a fost mult prea târziu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dorinel Munteanu, iritat de întrebările reporterului: ”Nu au nicio legătură!”
La finalul partidei, Dorinel Munteanu şi-a taxat jucătorii pentru greşelile ce au dus la golurile semnate de arădeni şi a susţinut că echipa sa nu merita să plece neînvinsă de la Arad.
”Îmi este greu să cred că am pierdut acest joc, pentru că l-am controlat. Am făcut o primă repriză foarte bună, am avut foarte multe ocazii, dar nu am reuşit să marcăm. Am ştiut că adversarul nostru este foarte periculos pe contraatac, au speculat la primul gol, cât şi la celelalte două goluri nişte greşeli ca în curtea şcolii din partea jucătorilor noştri.
Cu aceste greşeli am avantajat echipa gazdă, care se bucură de cele trei puncte. Dezamăgirea este mare, pentru că am făcut o partidă bună.
Am luat nişte goluri pe greşeli personale”, a spus Dorinel Munteanu, despre meci.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Apoi, Dorinel Munteanu a fost vizibil iritat de întrebarea pusă de Mădălin Negoiţă, reporterul şi comentatorul Orange Sport, prezent la meci.
Mădălin Negoiţă: Când echipa era destul de jos la finalul sezonului regulat, sunt convins că era o situaţie destul de greu de gestionat. V-aţi descucrcat extraordinar, dar câteodată pare mai greu să gestionezi când eşti sus, eraţi cea mai bună echipă din play-out...
Dorinel Munteanu: Nu înţeleg întrebarea ta! Mai concret...
Mădălin Negoiţă: Dacă jucătorilor dumnevoastră li s-a părut că poate fi mai uşor..
Dorinel Munteanu: Nu ştiu, pentru că s-a văzut în meci. Rezultatul îi aparţine UTA-ei, dar s-a văzut pe teren. Nu are nicio legătură ce întrebări îmi puneţi dumneavoastră, dar nicio legătură!
Mădălin Negoiţă: Ce rămâne în acest final de sezon?
Dorinel Munteanu: (n.r. oftează) Ce rămâne?! Trei meciuri şi finala Cupei României, în care ne-am calificat foarte meritat.
-
VIDEO cu declaraţia lui Dorinel Munteanu, după UTA - Oţelul 3-1
- Citește și
- Sorana Cîrstea s-a calificat în turul trei la Mutua Madrid Open. Posibil adversar de top în următorul meci
- Cum a arătat terenul de la Sibiu înainte de Hermannstadt - Petrolul. Meciul a fost în pericol de amânare | VIDEO
- George Puşcaş s-a operat! Jurnaliştii italieni au anunţat cât va lipsi internaţionalul român
- Joan Laporta a dezvăluit cum l-a convins pe Xavi să rămână la Barcelona: "Nu a fost o chestiune de bani"
- ”Care a fost natura conflictului tău cu Alibec?”. Dică, nevoit să răspundă unei întrebări incomode din perioada FCSB | EXCLUSIV