You are here:

"Nu-l dau gratis!". Câţi bani cere Gigi Becali în schimbul unui fotbalist scos de pe lista pentru Superliga la FCSB

"Nu-l dau gratis!". Câţi bani cere Gigi Becali în schimbul unui fotbalist scos de pe lista pentru Superliga la FCSB

FCSB

Comentarii

Gigi Becali (66 de ani) nu vrea să renunţă gratis la unul dintre fotbaliştii pe care i-a trecut pe lista neagră.

Este vorba despre William Baeten (27 de ani), adus de la FCU Craiova 1948 când echipa olteană a retrogradat în Liga 2. Becali are pretenţii financiare când vine vorba despre plecarea lui Baeten, chiar dacă belgianul a fost scos de pe lista jucătorilor eligibili pentru Superliga.

William Baeten, OUT de la FCSB, dar pe bani! Ce sumă cere Gigi Becali

William Baeten va pleca de la FCSB la orice echipă plăteşte 100.000 de euro pentru semnătura sa. Jucătorul are un salariu important, 15.000 de euro pe lună, potrivit dezvăluirilor făcute de Gigi Becali.

Baeten a fost propus de Gigi Becali la FC Botoşani, care n-a fost dispusă să îl transfere pe belgian. "Pe Baeten nu-l dau gratis. L-am scos de pe listă, dar trebuie să dea 100.000 de pe el dacă vrea să-l ia cineva. Are vreo 15.000 de euro salariu", a declarat Gigi Becali, conform gsp.ro.

William Baeten a jucat 18 meciuri (562 de minute) în toate competiţiile sezonului la FCSB, timp în care a marcat o dată.

Golul său a fost extrem de important în evoluţia sezonului pentru FCSB. Belgianul a înscris golul calificării FCSB în turul trei al preliminariilor Ligii Campionilor, 1-0 (2-1 la general) în deplasare cu Maccabi Tel Aviv.

  • 700.000 de euro este cota de piaţă a lui William Baeten în prezent, potrivit specialiştilor de la transfermarkt.com

Afla mai multe despre: gigi becaliwilliam baetensumatransferplecarefcsb 

viewscnt
Articole similare