Jucătorii Botoşaniului nu au trecut peste înfrângerea cu Dinamo şi arată în continuare cu degetul spre eroarea de arbitraj care i-a privat de un penalty în prima repriză a confruntării din Ştefan cel Mare.
Cătăln Golofca spune că Botoşani ar fi putut câştiga meciul de la Bucureşti, dacă ar fi primit lovitura de pedeapsă, şi face un apel pentru "arbitraje corecte" în următoarele partide.
Acum, Botoşani se pregăteşte de partida cu Poli Iaşi, programată duminică, de la 18:00, în direct pe Telekom Sport.
"Ultimele meciuri, repriza a doua cu Mediaş şi ultimele două meciuri au fost foarte bune. La Dinamo am controlat jocul în multe, multe situaţii. Puteam învinge dacă domnul arbitru ar fi dat penalty în prima repriză, sunt sigur. Puteam pleca cu un punct dacă îl elimina pe acel jucător... dar ăsta e fotbalul, nu avem ce face. Sperăm să avem arbitraje corecte. Nu ne dorim să fim avantajaţi noi, doar să fim arbitraţi corect, cum am fost cu Hermannstadt. Şi aţi văzut că nu au avut nicio şansă cei de la Hermannstadt.
Nu arbitrii sunt vinovaţi pentru locul din clasament pe care suntem noi, dar dacă am fi avut arbitraje corecte în ultimele meciuri, cel puţin două puncte în plus.... Vedeţi unde am fi fost cu două puncte în plus... la egalitate cu Iaşiul!", a declarat Golofca.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.