Formaţia FCSB a câştigat, joi seară, Supercupa României, învingând în meciul pentru trofeu, pe stadionul Steaua, echipa Corvinul Hunedoara, scor 3-0.
Radaslavescu, de neînţeles pentru Panduru
FCSB este campioana en titre a României, iar Corvinul este câştigătoarea Cupei României Betano. Golurile au fost marcate de Miculescu ’21, Ştefănescu ’52 şi Luis Phelipe ’80.
Eduard Radaslavescu a fost schimbat după prima repriză. Basarab Panduru a vorbit despre prestaţia acestuia şi a recunoscut că nu înţelege de ce se mai află la FCSB în acest sezon.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„Radaslavescu atât poate! Eu nu mă gândeam că îl mai prinde noul sezon la FCSB, mă gândeam că se duce la o echipă şi începe să joace. Îi ai pe Tavi, pe Musi, care o să îi pună probleme şi lui Tavi la cum a jucat, pe Pantea, care revine din accidentare.
La cum a jucat cred că e al patrulea în acest moment, de ce să mai rămâi în continuare?! Ne e mai bine să te duci în altă parte, că deja vii după un an pierdut şi mai mult poate”, a declarat Panduru la Prima Sport.
Eduard Radaslavescu (19 ani) are deja două titluri de campion, ambele consecutive. Transferat de FCSB în vara anului 2022, tânărul nu s-a impus la clubul lui Gigi Becali.
Echipele care au evoluat:
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- FCSB: 99. Vlad – 20. Antwi, 5. Dawa, 21. Chiricheş-cpt. (30. Ngezana ’74), 33. Radunovic – 16. Lixandru (18. Edjouma ’46), 42. Alhassan – 15. Ştefănescu, 25. Băluţă (70. Luis Phelipe ’62), 17. Radaslavescu (29. Musi ’46) – 11. Miculescu (19. Daniel Popa ’46). Antrenor: Elias Charalambous
- CORVINUL: 12. Lefter – 13. Iacob, 6. Lică, 30. Manolache, 98. Velisar – 97. Hrezdac (27. Câmpan ’83), 31. Ubbink (8. Bradu ’19, 20. Gîrbiţă ’65) – 19. Pîrvulescu, 10. Neacşa-cpt. (7. Lupu ’65), 11. Rodrigues – 9. Buş (23. Cărăruş ’83). Antrenor: Florin Maxim
Afla mai multe despre: radaslavescu, panduru, fcsb