You are here:

"Nu mi se pare că e o politică bună”! Cosmescu şi Herea au văzut ce transferuri a realizat Rapid şi au reacţionat: "Nu văd cum ar putea să intre în primul 11”

"Nu mi se pare că e o politică bună”! Cosmescu şi Herea au văzut ce transferuri a realizat Rapid şi au reacţionat: "Nu văd cum ar putea să intre în primul 11”

Rapid

Comentarii

Bogdan Cosmescu şi Ovidiu Herea au comentat ultimele transferuri ale Rapidului şi au discutat despre integrarea noilor jucători în echipă.

Rapid a făcut mutări importante în această perioadă de transferuri, aducându-i pe Leo Bolgado şi Alin Fică de la CFR Cluj, într-o tranzacţie evaluată la un milion de euro. Clubul din Gruia va păstra şi un procent de 20% dintr-o eventuală revânzare a celor doi jucători.

"Avem foarte puţini jucători excelenţi în România"

Bogdan Cosmescu consideră că Leo Bolgado nu este soluţia ideală pentru un titlu, fiind rezervă şi fără garanţia unui loc de titular. El crede că echipele din România au prea puţini jucători excelenţi şi că schimbările majore nu sunt necesare dacă nu există probleme cu accidentări sau suspendări.

"Cu Leo Bolgado sigur nu iei titlul! E rezervă? Vine el rezervă? Joacă Virgil van Dijk la Rapid şi nu poţi să-l scoţi din echipă? Mereu ne uitam doar la jucători din campionatul intern. Nu mi se pare că e o politică bună pentru un club care vrea să ia titlul cândva. După părerea mea, avem foarte puţini jucători excelenţi în România, să zici că îl iei şi joacă impecabil.

Poate să joace bine într-o parte, dar în altă parte nu. Eu nu aş lua niciun jucător din România. Mai e o problemă la Rapid, nu are meciuri europene. Ai nevoie de 14 oameni buni şi apoi câţiva de rezervă. Nu ai de ce să schimbi dacă nu ai accidentaţi sau suspendaţi", a spus Bogdan Cosmescu, la Prima Sport 1.

Pe de altă parte, Ovidiu Herea a observat că, deşi noile achiziţii au potenţial, nu sunt încă pregătite să intre direct în primul 11. El a subliniat că Rapid păstrează nucleul din sezonul precedent şi că noii jucători vor trebui să se integreze treptat, mai ales într-un context în care echipa nu are meciuri europene şi depinde foarte mult de stabilitatea lotului.

"Mă gândesc că au mers la sigur, sunt jucători care ştiu campionatul, au jucat la CFR, te poţi baza pe ei, chiar dacă vin în postura de rezerve. Nu au vrut să rişte nimic.

Ce jucători a transferat Rapid, titulari, rezerve, de lot?

Mie mi se pare că Rapid nu a vrut să rişte mai nimic. Au mers pe acelaşi nucleu din sezonul trecut. Mă gândesc că prin aducerea celor doi fotbalişti au vrut să facă un pas spre integrarea rapidă în echipă. În momentul acesta nu văd cum ar putea să intre în primul 11. Fică nu are cui să intre la mijloc, iar Bolgado e greu să intre ca fundaş central', a mai adăugat Ovidiu Herea.

Afla mai multe despre: rapidalin ficăleo bolgadocosmescuherea 

viewscnt
Articole similare