Meciul dintre Danemarca şi Finlanda a fost întrerupt şi marcat de un eveniment traumatizant, stopul cardio-respirator al lui Christian Eriksen.
Christian Eriksen a fost cu un pas pe lumea cealaltă în meciul dintre Danemarca şi Finlanda, dar gândirea rapidă şi curajul cadrelor medicale, coechpierilor şi arbitrilor i-au salvat viaţa. Printre aceştia, căpitanul Simon Kjaer a fost cu adevărat alături de conaţionalul său, intervenind decisiv pentru viaţa acestuia.
Mai întâi, când l-a văzut prăbuşit, fundaşul lui AC Milan a fugit spre Eriksen şi a veirificat dacă acesta şi-a îngiţit limba. Văzând că nu era cazul, Kjaer i-a eliberat căile respiratorii şi l-a mutat pe mijlocaşul ofensiv în poziţia optimă pentru începerea metodelor de resuscitare, pornindu-le înainte ca medicii să poată ajungă pe teren.
Apoi, odată cu ajungerea cadrelor medicale, căpitanul Danemarcei a ştiut că nu îşi mai poate ajuta direct colegul cu nimic, dar i-a asigurat dreptul la viaţă privată prin zidul uman pe care l-a construit din echipa daneză. Apoi, Kjaer s-a dus să o liniştească pe soţia lui Eriksen, care plângea disperată pe marginea terenului, neştiind dacă partenerul său va mai reveni de pe gazon.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„Îmi place să-i ajut pe ceilalţi, să fiu disponibil”
Kjaer a fost lăudat de toată lumea. Fotbalistul a explicat, pe scurt, prin ce a trecut.
„Nu o să uit niciodată ziua aceea. Acum Christian e bine, este cu familia, noi toţi am reacţionat ca o echipă, fiecare cum este potrivit în funcţie de persoana sa. Dar sunt mândru de cum ne-am descurcat.
Îmi place să-i ajut pe ceilalţi, să fiu disponibil. Ca echipă am discutat mult între noi, ne-am concentrat pe lucrurile mici şi pe ce s-a întâmplat săptămâna trecută”, a spus Kjaer, într-o conferinţă de presă, potrivit tuttosport.com.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: euro 2020, christian eriksen, simon kjaer