You are here:

"Nu pleacă!". Valeriu Iftime a dat verdictul despre starul echipei: "FC Botoşani începe să fie echipa de acum patru ani"

"Nu pleacă!". Valeriu Iftime a dat verdictul despre starul echipei: "FC Botoşani începe să fie echipa de acum patru ani"

FC Botoșani

Comentarii

Acţionarul de la FC Botoşani, Valeriu Iftime, s-a arătat încântat de jocul echipei sale în acest start de sezon, iar afaceristul visează la parcursul din anii în care echipa din Moldova se califica în play-off-ul Superligii.

Valeriu Iftime, încântat de cum arată FC Botoşani sub comanda lui Leo Grozavu

FC Botoşani a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, cu FC Argeş, în etapa a cincea din Superligă. Moldovenii sunt pe locul 5, cu 8 puncte, faţă de cele 6 puncte ale piteştenilor, care îi plasează pe aceştia pe locul 9.

După cele 90 de minute, Valeriu Iftime a tras, entuziasmat, câteva concluzii despre echipa sa. 

"Da, după rezultate suntem buni. Trei goluri acum, patru în meciul trecut, dar cu Argeş cred că portarul ne-a adus două puncte, adică au avut ocazii senzaţionale, iar portarul a fost extraoardinar. Suntem în regulă cât de cât. Eu aş fi vrut să joace mai mult Ongenda, că mi se pare că are mult fotbal în el, ca să nu joci acasă pentru spectatori, dar ştie Leo. Când ai 3-1 ce poţi spune? Doar felicitări!

Dacă sunt victorii acasă, în afară de faptul că aţi văzut 5.000 de oameni fericiţi... aţi văzut şi fotbal, dar la câteva faze de-ale lor mi se pare că Argeşul e o echipă bună, chiar acidă, veninoasă în unele faze, dar am avut un portar senzaţional. A apărat trei şi a scăpat unul, tot e bine. 

Bogdan Andone a fost la noi, şi-a făcut treaba, a plecat. Nu au fost orgolii, deloc. Orgoliul nostru e să ştim să luăm puncte cu echipele de nivelul ăsta, ceea ce nu făceam anul trecut sau în anii din urmă, că luam un punct cu echipele din big 4 sau big 6 şi pierdeam puncte cu Buzău, Slobozia, cu nu ştiu care. Anul ăsta jucăm cum trebuie, adică echipele care se luptă cu noi iau trei, patru goluri şi terminăm învingători, foarte bine pentru sănătatea clasamentului.

Important e că FC Botoşani începe să fie echipa de acum patru ani şi adunăm. Nici la Rapid nu am pierdut uşor, cu Dinamo am făcut egal, avem meci cu CFR şi sper să putem acolo. Văd câţiva fotbalişti... îl văd pe Dumiter şi e senzaţional, poate Pavlovic nu a fost în formă, că l-au făcut uşor pe stânga, dar îl felicit pe Leo că l-a băgat pe copil, pe Creţ. Suntem o echipă cu tineri, iar acolo în faţă suntem letali. Mailat, Zoran Mitrov şi Bodişteanu sunt cei trei marcatori şi avem o echipă cu valori şi e frumos pentru noi. Mă simt bine. 

Nu e vorba ca Mailat să plece, dar ce a făcut azi... mai putea da un gol. Rămâne un golgheter, nu pleacă. Echipa pe care o avem este completă şi echilibrată. Felicit scoutingul şi tot stafful de la FC Botoşani", a spus acţionarul de la FC Botoşani, Valeriu Iftime

Afla mai multe despre: valeriu iftimefc botosani fc arges 

viewscnt
Articole similare