Un transfer al lui Bilel Omrani la FCSB are din nou şanse de reuşită. Impresarul fotbalistului l-a sunat pe finanţatorul vicecampioanei pentru a reîncepe discuţiile privitoare la o eventuală mutare a francezului la echipa din Berceni.
În vară, Omrani a fost la un pas să ajungă la FCSB, însă atacantul a preferat până la urmă să rămână la CFR Cluj. Se pare însă că francezul nu este atât de mulţumit de decizia luată atunci. Astfel că impresarul lui a luat legătura cu patronul roş-albaştrilor pentru a vedea dacă acesta şi-a menţinut interesul pentru jucătorul de 25 de ani.
Răspunsul a fost unul pozitiv, iar Gigi Becali a dezvăluit şi detaliile contractuale ale unei posibile mutări. astfel, FCSB oferă 200.000 pentru transfer şi 240.000 de euro salariu pentru fotbalist. Varianta Omrani este una de luat în seamă pentru lotul lui Dică mai ales în cazul unei plecări a lui Gnohere în perioada de mercato din această iarnă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"M-a sunat impresarul lui Omrani şi m-a întrebnat dacă îl vreau. Şi i-am zis da. 200.000 de euro i-am transmis impresarului că dau. Aşa cum el s-a jucat cu mine, mă joc şi eu acum cu el" a precizat Gigi Becali pentru Pro X.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.