Real Madrid - PSG s-a terminat 3-2 le general şi formaţia blanco merge mai departe în Liga Campionilor.
Starul de la Paris s-a accidentat şi va fi indisponibil 3 săptămâni
Real Madrid a reuşit o revenire spectaculoasă în manşa a doua a optimilor de finală ale Ligii Campionilor, disputată, miercuri, pe teren propriu, cu PSG, şi câştigată cu 3-1. După 0-1 în tur, tot parizienii au marcat primii pe Santiago Bernabeu, prin Mbappe (‘39), la fel ca în prim manşă.
Real a revenit prin trei goluri înscrise de Benzema (‘61, ‘76, ‘78), în mai puţin de 20 de minute, calificându-se în sferturi.
Acum, clubul din capitala Franţei are noi probleme. Mijlocaşul formaţiei Paris Saint-Germain, Angel Di Maria, va fi indisponibil trei săptămâni, informează lequipe.fr. Jucătorul de 34 de ani s-a accidentat la piciorul drept la meciul pierdut de PSG, scor 1-3, în deplasare, cu Real Madrid, în optimile Ligii Campionilor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
El ar urma să lipsească la meciurile cu Girondins Bordeaux şi AS Monaco. Di Maria a marcat trei goluri şi a oferit cinci pase decisive de la începutul sezonului.
Transferat în 2015, Di Maria se află la final de contract cu PSG, acesta urmând să expire în iunie.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: psg-di maria-franţa