Mijlocaşii Luka Modric şi Toni Kroos vor să plece de la Real Madrid, anunţă presa italiană, care notează că mijlocaşii centrali au unde să meargă.
Potrivit Calcio Mercato, cei doi au oferte de la Internazionale Milano, care l-a dorit pe Luka Modric încă de vara trecută şi chiar a negociat cu vicecampionul mondial, dar în cele din urmă croatul a continuat pe Santiago Bernabeu.
Totuşi, Modric este decis să plece de la Real vara viitoare. Iar mijlocaşul central nu este singurul star al madrilenilor care îşi doreşte să plece. În aceeaşi situaţie se află şi Toni Kroos, dorit de asemenea pe Giuseppe Meazza.
În replică, preşedintele Realului, Florentino Perez, vrea să îl transfere pe atacantul lui Inter, Mauro Icardi, pe care îl consideră "următorul galactic". Icardi mai are contract cu Inter până în 2021, dar înţelegerea poate fi reziliată pentru 110 milioane de euro, clauză care poate fi activată la 1 iulie.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: real madrid, modric, kroos