Într-un interviu acordat miercuri RMC Sport fostul preşedinte al Federaţiei Franceze de fotbal, Noël Le Graët, a vorbit despre plecarea lui Deschamps de la naţionala „cocoşului galic” şi despre posibilitatea ca Zinedine Zidane să preia banca tehnică a vicecampioanei mondiale.
Noël Le Graët, fostul preşedinte al Federaţiei Franceze de fotbal, se îndoieşte că Zidane ar fi interesat de preluarea Les Bleus
Anunţul făcut de Didier Deschamps, că va părăsi postul de selecţioner al echipei naţionale a Franţei după Cupa Mondială din 2026, a stârnit nenumărate reacţii. Noël Le Graët, cel care l-a instalat pe Deschamps la conducerea Les Bleus, în 2012, a explicat presei alegerea făcută de Deschamps:
„A fost oarecum planificat. Am prelungit contractul încă patru ani după Qatar, ca să poată ajunge la o a patra Cupă Mondială, pe care o merita. Didier a câştigat una (în 2018) şi a jucat într-o altă finală (în 2022). Pare o decizie înţeleaptă. Este momentul potrivit sau nu? Nu ştiu nimic despre asta. A fost mai mult sau mai puţin aşteptat”, a spus Le Graët.
Întrebat despre posibilitatea de a-l vedea pe Zinedine Zidane pe banca tehnică a naţionalei franceze, în locul lui Didier Deschamps, Le Graët a ocolit răspunsul: „Nu ştiu dacă Zinedine este cu adevărat interesat, nu am avut niciun contact cu el. Dar asta este treaba celor care sunt acum la conducere”, a încheiat el.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Citește și
- VIDEO | "A fost special". Fotbalistul cu CV de superstar de la Rapid a rememorat cea mai frumoasă perioadă din carieră
- "Gigi Becali a făcut un gest rar pentru mine". Fotbalistul surprins de finanţatorul FCSB: "Nu ştiu de cate ori s-a întâmplat"
- Concediat! Clubul din Premier League şi-a demis antrenorul, după 0-5 cu FC Liverpool şi 1-4 cu Manchester United
- ULTIMA ORĂ | Adus ca un star la Rapid, vrea să plece din România după doar patru luni şi ofertele curg! E ademenit cu un "munte" de bani
- Românul care antrenează la Young Boys ar vrea să vină în Superliga! "Dinamo sau U Cluj sper să facă o surpriză, deşi ea are un lot puternic"
- Mihai Stoica intervine după ce italienii au anunţat interesul lui Lecce pentru Ngezana: "Rămâne cum am stabilit"
- Transylvania Open a anunţat jucătoarele înscrise pentru noua ediţie! Cap de listă, Anastasia Potapova. Simona Halep şi Sorana Cîrstea participă
- Cum au ajuns Ana Bărbosu şi Lilia Cosman să fie acceptate la universităţile din SUA şi când urmează să plece: "Îmi doresc să fiu cu echipa României"
- BREAKING | "Exilat" la FCSB, salvat de rivala din play-off! Fotbalistul, aşteptat să semneze, după negocieri
- Semifinalele din SuperCupa Spaniei, un start energic pentru 2025
- Emanuel Gyenes, locul 22 în etapa a patra la moto. E lider La Original by Motul
- BREAKING | "E monitorizat". Presa din Italia numeşte fotbalistul de la FCSB care se află în vizorul unei echipe din Serie A!
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: zinedine zidane, selectioner franta