Într-un interviu exclusiv acordat pentru Orange Sport, Andrei Burcă (30 de ani) a vorbit despre lupta pentru titlul din Superligă. Fundaşul central le dă speranţe celor de la CFR Cluj, având în vedere distanţă mare faţă de FCSB, cu un precedent de pe vremea când îmbrăca tricoul echipei din Gruia.
Burcă este de părere că echipa lui Andrea Mandorlini, CFR Cluj, are în continuare şanse în lupta pentru titlu, având în vedere că se înjumătăţesc punctele la intrarea în play-off. Acum în Arabia Saudită, la Al-Okhdood, Andrei Burcă şi-a adus aminte de un precedent dătător de speranţă.
Andrei Burcă: "Nu sunt atât de multe puncte distanţă. Sunt şanse la titlu în continuare pentru CFR Cluj"
Cu transferuri care acopere minusurile, cu o pregătire foarte bună, dar şi cu noroc CFR Cluj se poate bate în continuare, umăr la umăr, cu FCSB. Echipa lui Gigi Becali se află la 11 puncte distanţă de CFR Cluj, însă având în vedere înjumătăţirea care va avea loc la intrarea în play-off nu este nimic jucat.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Nu sunt atât de multe puncte, ţinând cont că se înjumătăţesc. Am avut şi o perioadă, când a venit domnul selecţioner la CFR Cluj aveam 8 puncte în spatele FCSB-ului şi am terminat la 12 după play-off, deci şanse sunt în continuare. Important e să se pregătească bine, să facă un antrenament bun, să aducă jucătorii de care consideră că e nevoie.
Trebuie să speri până la ultima etapă pentru că de asta intri pe teren şi vrei să câştigi", a declarat Andrei Burcă, pentru Orange Sport.
CFR Cluj l-a vândut pe Andrei Burcă la Al-Okhdood în vara lui 2023 pentru un milion de euro.
- 3,2 milioane de euro este cota de piaţă a lui Andrei Burcă în prezent, potrivit specialiştilor de la transfermarkt.com
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: andrei burca, cfr cluj, titlu, fcsb, superliga