Schalke 04 o întâlneşte miercuri seară pe Bayer Leverkusen, în direct pe Telekom Sport 2, de la 19:30, în ultimul meci jucat în acest an pe teren propriu, iar "minerii" vor marca într-un mod cu totul şi cu totul special închiderea ultimelor două mine din Germania (Bottrop şi Ibbenbüren).
Practic, închiderea celor două mine reprezintă încheierea erei mineritului în Germania, iar oficialii lui Schalke vor puncta momentul prin mai multe premiere.
Pentru prima dată în istoria de 11 ani a parteneriatului cu Gazprom, pe tricourile fotbaliştilor va apărea alt nume decât cel al sponsorului principal: fiecare jucător va avea pe piept numele unei mine, fiind alese cele mai importante 26 de mine din istoria Germaniei.
În plus, este pentru prima dată în istoria Bundesliga când liga germană permite unui club să joace cu tricouri care vor avea imprimeuri diferite.
Never forget where you came from #s04 #SchichtImSchacht pic.twitter.com/GOQxBSIOk2
— FC Schalke 04 (@s04_en) December 19, 2018
La meciul cu Bayer Leverkusen au fost invitaţi şi 2000 de mineri, ca un semn de respect pentru ce a reprezentat această breaslă pentru Germania modernă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Ziua e una emoţionantă nu numai pentru clubul nostru, ci în mod special pentru toţi minerii care îşi vor lua la revedere de la originile lor. Dar Schalke 04 se va asigura că 19 decembrie va rămâne întotdeauna o zi de sărbătoare pentru coeziune, pentru istorie şi pentru tot ce a transformat clubul în ceea ce reprezintă astăzi", se arată pe site-ul oficial al "minerilor".
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: schalke 04, 2018, bayer leverkusen, mineri, inchidere mina