Dinamo a revenit spectaculos în Gruia, după ce a fost condusă cu 2-0, iar Nuno Campos a analizat prestaţia echipei sale la finalul partidei.
Nuno Campos, mândru de jucătorii lui Dinamo după revenirea din Gruia
”Sunt foarte mândru de echipă, este dificil să joci împotriva unei echipe care se apără mult. Echipa asta are suflet şi dacă aveam mai mult timp, am fi câştigat. Mentalitatea a fost fantastică. Cifrele arată un lucru: doar una dintre echipe a încercat să câştige meciul. Am avut de două ori mai multe şuturi. Am avut peste 600 de pase, ca Barcelona.
Din păcate, au tras de două ori la poartă şi au marcat. Dar sufletul echipei mele a fost fantastic. Credem în toţi jucătorii, unii au mai multe minute. Am riscat foarte mult cu schimbările, am făcut tot ce am putut şi am meritat egalul. Doar o echipă a încercat să câştige.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Am avut în faţă o echipă care a pregătit doar faza defensivă şi a avut noroc să marcheze. Felicitări echipei mele. Am marcat la poarta la care erau fanii, le mulţumim pentru sprijin, mă bucur că am egalat şi pentru ei”, a spus Nuno Campos, la flash-interviu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
CFR Cluj - Dinamo 2-2
Dinamo a controlat începutul meciului din Gruia şi Vâlceanu a respins şutul din careu al lui Armstrong, în minutul 10, iar nouă minute mai târziu, lovitura de cap a lui Zandbergen s-a dus direct în braţele portarului gazdelor. Contrar cursului jocului, clujenii au deschis scorul în minutul 27, când Cordea a şutat plasat, din afara careului, şi l-a învins pe Vâlceanu.
Elevii lui Şumudică au ratat în minutul 33, când Ignat a trimis în bară, cu o lovitură de cap. Clujenii şi-au majorat avantajul în minutul 61, după un gol al lui Cristian Ignat, punând pe tabelă un 2-0 neaşteptat. Dinamo a revenit însă incredibil, în numai trei minute. Mai întâi a fost golul lui Cîrjan, şut din careu, în minutul 78, pentru ca în minutul 81 noul intrat Tarbă să centreze pentru Zandbergen, care a înscris cu capul.
Elevii lui Campos au căutat şi golul victoriei, dar tabela nu s-a mai schimbat şi CFR Cluj – Dinamo s-a încheiat 2-2. Dinamo e lider, cu 30 de puncte, iar CFR Cluj e a 9-a, având 17 puncte.
Afla mai multe despre: dinamo, cfr, nuno campos







