You are here:

Nuno Campos, încrezător după ce i-a administrat Craiovei cel mai dur eşec din 2017 încoace: "Suntem pe drumul cel bun"

Nuno Campos, încrezător după ce i-a administrat Craiovei cel mai dur eşec din 2017 încoace: "Suntem pe drumul cel bun"

Dinamo București

Comentarii

Nuno Campos, antrenorul portughez al celor de la Dinamo Bucureşti, a tras concluziile la capătul primei sale victorii obţinute în Superliga, 5-1 împotriva Universităţii Craiova.

Dinamo a bifat primul succes al noului sezon, chiar în faţa unei rivale în faţa căreia a cedat la limită în fazele superioare ale Cupei României, în sezonul trecut. Universitatea Craiova nu a avut ce face împotriva grupării pregătite de Nuno Campos. Dinamoviştii au avut cinci marcatori diferiţi pe "Arcul de Triumf", şi privesc cu optimism următoarele partide de campionat.

Nuno Campos: "Trebuie să clădim o fortăreaţă acasă"

"E prima victorie, sper să fie cât mai multe. Merită victoria asta, ne-au ajutat să facem un spectacol extraordinar. Nu e uşor pentru fotbaliştii noştri, nu sunt de mult timp aici, ei au încercat să înţeleagă de la început ideile noastre.

În primul meci am pierdut, iar eu a trebuit să-i conving (n.r. pe jucători) că suntem pe drumul cel bun. Lucrăm mult la faze fixe. Lucrăm două zile faze fixe. Studiem şi adversarii înainte de a pune la cale fazele fixe. E nevoie de mult timp pentru a ne impune, e o diferenţă mare între a juca cu o echipă care se apără în 5 şi o echipă ca Petrolul.

Înţelegerea jocului durează mult, durează mult înţelegerea sistemului, înţelegerea adversarului. Am îmbunătăţit multe detalii faţă de săptămâna trecută. E diferit când joci împotriva unei apărări în 4, în 5. Trebuie să înţelegi cum să te adaptezi la fiecare moment, este dificil.

Trebuie să încercăm să câştigăm meciuri. Nu am făcut totul bine astăzi, trebuie să rămânem echilibraţi. Trebuie să realizăm ceea ce am greşit şi să îmbunătăţim, să continuăm cu ceea ce am făcut bun astăzi.

Avem o zi liberă şi trebuie să aşteptăm următorul meci. Nu e ca şi cum îţi încrucişezi degetele şi poate să joace, are nevoie de ritm (n.r. Benavides). Vom vedea.

Am văzut multe meciuri înainte de a veni. Am vorbit de la început despre suporteri. Ei vor fi esenţiali pentru noi, pe tot parcursul sezonului. Trebuie să clădim o fortăreaţă acasă. Pentru noi este o mare bucurie să le putem oferi această bucurie.", a declarat Nuno Campos, la flash interviu.

Afla mai multe despre: dinamonuno campossuperligauniversitatea craiova 

viewscnt
Articole similare