You are here:

O jucătoare din Top 30 WTA a fost suspendată după ce a fost depistată pozitiv! Jucătoarea se declară nevinovată

O jucătoare din Top 30 WTA a fost suspendată după ce a fost depistată pozitiv! Jucătoarea se declară nevinovată

Tenis

Comentarii

Jucătoarea ucraineană Daiana Iastremska, numărul 29 WTA, a fost depistată pozitiv la un control antidoping făcut în 24 noiembrie şi suspendată provizoriu, a anunţat ITF.

În eşantioanele sale s-au descoperit urme de mesterolon, substabţă folosită în special în tratamentul nivelurilor scăzute de testosteron.

Jucătoarea a fost informată în ceea ce priveşte sancţiunea la 22 decembrie. Iastremska are dreptul să facă apel.

Într-un comunicat, sportiva s-a declarat uimită de rezultatul pozitiv, mai ales pentru că fusese testată negativ cu câteva săptămâni înainte de a fi găsită dopată.

“Afirm cu fermitate că nu am folosit niciodată vreun medicament pentru îmbunătăţirea performanţelor sau vreo subtanţă interzisă. Sunt uimită şi şocată, mai ales pentru că la 9 noiembrie, cu două săptămâni înainte de acest test, am fost testată negativ la turneul de la Linz. După acest ultim turneu al anului, nu m-am mai antrenat, pentru a mă odihni înainte de startul noului sezon. În urina mea s-a detectat doar o concentraţie foarte mică de metabolit de mesterolon. Având în vedere concentraţia mică şi testul cu rezultat negativ din urmă cu două săptămâni, am primit consiliere că rezultatul poate fi consecinţa unei contaminări. În plus, am fost informată că această substanţă este folosită de bărbaţi ca medicament şi că femeile sunt sfătuite să nu o folosească, din cauza efectelor adverse”, a notat Iastremska pe Twitter.

Daiana Iastremska a precizat că face totul pentru a dovedi că este nevinovată.

Afla mai multe despre: daiana iastremska 

viewscnt
Articole similare