You are here:

O legendă a Craiovei avertizează după eşecul din Supercupă: "Poate că s-a încheiat un ciclu. Să-l vedem pe Mangia cum construieşte acum"

O legendă a Craiovei avertizează după eşecul din Supercupă: "Poate că s-a încheiat un ciclu. Să-l vedem pe Mangia cum construieşte acum"

Fotbal intern

Comentarii

Campioana CFR Cluj a câştigat pentru a treia oară Supercupa României, sâmbătă seară, învingând cu scorul de 1-0 deţinătoarea Cupei, CS Universitatea Craiova, pe stadionul Ion Oblemenco, din Craiova. CFR Cluj a mai câştigat Supercupa în 2009 şi în 2010. Pentru Edward Iordănescu este primul trofeu din cariera de antrenor.

„Una peste alta, eram curios dacă înscria Mitriţă gol la acea fază cum ar fi decurs lucrurile în continuare. S-a văzut că echipele sunt la început de sezon. Nu sunt puse la punct cu pregătirea fizică, dar nici cu relaţiile de joc. CFR-ul n-a fost o surpriză pentru mine. E CFR-ul de anul trecut, nicio schimbare, chiar dacă au un alt antrenor.

Craiova e slăbită. Când pierzi un Băluţă, un Gustavo, pierzi şi relaţii de joc. Nu ştiu exact care e strategia clubului, dar la tot ce s-a întâmplat cu aceste vânzări de jucători, înseamnă că acesta a fost ciclul echipei. Totul a început în 2014, cu promovarea, iar acum s-a ajuns la final. Să-l vedem şi pe Mangia cum construieşte. Începe un alt ciclu, o nouă strategie” - a spus Sorin Cîrţu la Telekom Sport. 

 

Afla mai multe despre: sorin cirtucraiovaliga 1devis mangia 

viewscnt
Articole similare