You are here:

O legendă a fotbalului britanic l-a analizat atent pe Ianis Hagi. "Acest lucru îi lipseşte. Se vede că iese în teren cu acest lucru în cap"

O legendă a fotbalului britanic l-a analizat atent pe Ianis Hagi. "Acest lucru îi lipseşte. Se vede că iese în teren cu acest lucru în cap"

Fotbal

Comentarii

Legendarul fotbalist al celor de la Glasgow Rangers, Mark Hateley, are numai cuvinte frumoasă la adresa lui Ianis Hagi, însă consideră că fotbalistul român areun singur minus - pe care are timp să şi-l corecteze.

Ianis Hagi a intrat în startul reprizei secunde cu Celtic Glasgow, în campionat, iar jocul echipei sale s-a schimbat radical. Alegerea lui Steven Gerrard i-a oferit mai mult spaţiu de "manevră", iar românul a fost permanent un ghimpe pentru apărarea adversă.

Cu Ryan Jack şi Scott Arfield accidentaţi, Ianis Hagi va primi din ce în ce mai multe minute în săptămânile care urmează.

Mark Hateley este fan al lui Ianis Hagi, însă recunoaşte că românul mai are de lucrat mult la un capitol. Cu toate acestea, timpul este de partea sa.

"Cred că are talent, are talent cu adevărat. Este un jucător foarte inteligent, iar asta ajută. Singurul său minus este în ultima treime, când încearcă să treacă de fundaş, ceea ce fac Aribo şi Kamara. Acest lucru cred că îi lipseşte. Dar, din ce am observat, iese întotdeauna pe teren cu asta în cap. Putem vedea tot timpul. Este foarte confortabil cu ambele picioare. Are 22, aşa că încă este un student al jocului adevărat", a declarat Hateley, pentru Podcastul "RangersTen10".

Englezul Mark Hateley (59 de ani) a evoluat pentru Rangers timp de cinci sezoane, între 1990 şi 1995. A mai jucat, printre altele, la Coventry, Portsmouth, Milan şi Monaco. De asemenea, are şi 32 de meciuri pentru naţionala Angiliei, pentru care a marcat nouă goluri.

Afla mai multe despre: fotbal 

viewscnt
Articole similare