Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

O nouă aventură impresionantă pentru Radu Păltineanu. După cele două Americi, românul a traversat şi Australia

O nouă aventură impresionantă pentru Radu Păltineanu. După cele două Americi, românul a traversat şi Australiagalerie foto

Sporturi

Comentarii

Radu Păltineanu, primul român care a traversat cele două Americi pe bicicletă, a reuşit să traverseze Australia, în cadrul unei noi expediţii în care a pedalat peste 8.000 de kilometri prin nordul, centrul şi vestul continentului.

Radu Păltineanu, primul român care a realizat o traversare integrală a Americilor, între Alaska şi Ţara de Foc, pe bicicletă, între 2015 şi 2018 este acum protagonistul unei noi aventuri de anvergură în jurul Australiei. Românul a pedalat pe un trike recumbent peste 8.000 de kilometri, de la Capul York, cel mai nordic punct al Australiei, până pe Coasta de Vest a continentului, străbătând o parte din nordul, estul, centrul şi vestul continentului. Aceasta este prima expediţie românească de acest fel pe continentul australian.

Expediţia a debutat în octombrie 2021 şi are ca punct final insula Tasmania, a cărei Coastă de Vest acesta şi-a propus să o străbată la pas. Radu Păltineanu este însoţit în această expediţie de partenera sa, Irina Repede, care pedalează pe un e-trike recumbent solar construit chiar de către aceasta.

Traseul celor doi români însumează până în prezent peste 8.000 de kilometri pedalaţi din care 2.500 de kilometri de off-road prin zone deşertice, de junglă luxuriantă şi de savană. Atingerea Coastei de Vest, la începutul acestei luni, încheie o etapă importantă a expediţiei care continuă acum spre sud, de-a lungul Coastei de Vest a Australiei. Cei doi şi-au propus să pedaleze în total peste 10.000 de kilometri în jurul Continentului Roşu.

Românii au pedalat peste 70 de zile cu temperaturi situate între 35 şi 50 de grade Celsius şi au petrecut până acum 150 de nopţi la cort în demersul lor de a străbate Australia pe două trike-uri recumbente. În plus, aceştia au avut numeroase întâlniri cu şerpi şi păianjeni veninoşi, iar în apropiere de Capul York au fost protagoniştii unei tentative de jaf.

2Performant, OTI Group, AZUB Recumbents, Garmin România, iHunt şi Repede Pressure Control susţin demersul românilor.

Cine este Radu Păltineanu?

Originar din Piatra Neamț, absolvent al facultății de inginerie software din cadrul Universității McGill din Montreal, Canada, Radu este un explorator profesionist. În 2018 a fost numit Aventurierul European al Anului pentru expediţia sa de traversare a celor două Americi pe bicicletă, expediţie ce l-a purtat 34.554 de kilometri de-a lungul Americilor, din Alaska, până în Ţara de Foc, prin toate ţările ale celor două continente americane. Între 2020 şi 2021 acesta a explorat la pas şi pe bicicletă arhipelagul neo-zeelandez, iar din 2021 se află în Australia, continent pe care pedalează în acest moment.

 Galerie foto

Afla mai multe despre: expeditie 

viewscnt
Articole similare