Davy Klaassen a dezvăluit că FIFA le-a interzis olandezilor să poarte banderola în culorile curcubeului în meciul cu Senegal.
"Acest aspect nu a jucat un rol important în derularea meciului, dar, de fapt, am fost nevoiţi să nu purtăm banderola pentru că nu am vrut să începem cu cartonaş galben. FIFA ne-a obligat să nu o purtăm. A fost o alegere dificilă, dar a trebuit să o facem", a declarat Klaassen.
Selecţionerul Olandei, Louis van Gaal, nu mai vrea să răspundă la întrebări de natură politică, dar "un lucru este clar, nu vom purta banderola dacă primim cartonaş galben". "Cred că ar trebui să se întrebe dacă aceasta este o decizie corectă a celor de la FIFA, cred că pot da un răspuns la această întrebare".
Cele şapte selecţionate europene care plănuiseră să poarte o banderolă curcubeu "OneLove" împotriva discriminării la Cupa Mondială din Qatar au renunţat, luni, în faţa ameninţării cu "sancţiuni sportive".
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"FIFA a fost foarte clară, va impune sancţiuni sportive dacă căpitanii noştri poartă banderole pe teren. Ca federaţii naţionale, nu le putem cere jucătorilor noştri să rişte sancţiuni sportive, inclusiv cartonaşe galbene", au scris cele şapte federaţii.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: olanda