FC Nantes, cu portarul Ciprian Tătăruşanu pe teren tot meciul, a fost învinsă, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2-0 (1-0), de Dijon, în etapa a doua a campionatului francez Ligue 1.
Julio Tavares a înscris de două ori, în minutele 8 şi 73. Abdoulaye Toure (FC Nantes) a fost eliminat în minutul 78.
Echipa antrenată de Miguel Cardoso este fără punct în acest sezon, după ce a pierdut şi prima partidă, acasă, scor 1-3, cu AS Monaco.
Într-un alt meci din aceeaşi etapă a doua, campioana PSG a fost condusă cu 1-0 până în minutul 53, la Guingamp, după golul lui Nolan Roux, din minutul 20. Neymar, în minutul 53, din penalti, şi Mbappe, în minutele 82 şi 90, au adus a doua victorie în acest sezon, cu scorul de 3-1.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: tatarusanu, nantes, ligue 1