You are here:

O nouă ipoteză a morţii lui Emiliano Sala! Ce s-a întâmplat cu avionul şi în ce stare era fotbalistul

O nouă ipoteză a morţii lui Emiliano Sala! Ce s-a întâmplat cu avionul şi în ce stare era fotbalistul
Comentarii

Fotbalistul Emiliano Sala a murit subit din cauza "rănilor la cap şi la corp", când avionul în care se afla s-a prăbuşit după ce s-a rupt în aer, a stabilit un juriu, informează BBC.

De asemenea, este foarte probabil ca fotbalistul să fi fost "profund inconştient” din cauza otrăvirii cu monoxid de carbon în interiorul aparatului.

Sala şi pilotul David Ibbotson au murit după avionul în care se aflau s-a prăbuşit în Canalul Mânecii, în ianuarie 2019.

Tânărul de 28 de ani zbura din Franţa către Ţara Galilor pentru a se alătura echipei Cardiff City.

David Henderson, cel care a aranjat zborul, a primit o pedeapsă de 18 luni de închisoare pentru infracţiuni legate de organizarea zborului.

Henderson a aranjat ca Ibbotson să-l ducă pe fotbalist de la Cardiff la Nantes şi înapoi, iar avionul s-a prăbuşit în drum spre Cardiff.

Juriul a concluzionat că Sala a murit în accident, fiind asfixiat de nivelurile toxice de monoxid de carbon din sistemul de evacuare defect al aeronavei. Cadavrul pilotului Ibbotson nu a fost găsit.

Juriul a aflat că sângele lui Sala avea o saturaţie cu monoxid de carbon de 58 la sută, un nivel pe care un patolog l-a numit "otrăvire severă".

Explicând cum ar fi putut pătrunde monoxidul de carbon în cabina aparatului Piper Malibu, Brian McDermid, care lucrează pentru Air Accidents Investigation Branch, a spus că probabil gazele de eşapament s-au infiltrat în cabină prin sistemul de încălzire.

McDermid a spus că acesta ar fi rezultatul neefectuării testului de presiune a sistemului de evacuare al avionului.

Dar el a spus că nu există nicio cerinţă legală pentru astfel de teste, adăugând că, în timpul ultimei sale verificări de întreţinere, "nu a existat nicio dovadă care să sugereze că aeronava nu era în stare de funcţionare sau nu era aptă să efectueze acel zbor".

Într-un comunicat, familia lui Sala a spus că ancheta "a aruncat o lumină puternică asupra multor oportunităţi ratate din lumea fotbalului şi a aviaţiei pentru a preveni moartea tragică" a jucătorului.

"Familia remarcă în mod deosebit constatările juriului conform cărora este probabil ca atât pilotul, cât şi Emiliano să fi suferit de otrăvire cu monoxid de carbon şi că Emiliano era profund inconştient în momentul accidentului şi că otrăvirea a fost cauzată de o defecţiune a sistemului de evacuare a aeronavei. De asemenea, familia salută decizia procurorului de a fi comunicate autorităţilor relevante preocupările sale cu privire la problemele de siguranţă care decurg din această anchetă, pentru a preveni viitoare decese similare. Nicio familie nu ar trebui să treacă prin asemenea durere în urma unui accident similar evitabil", se arată în comunicat.

Fratele mai mic al lui Sala, Dario, a descris impactul pe care l-a avut moartea lui asupra familiei.

"Nu ne venea să credem, nu puteam să acceptăm. A fost atât de şocant pentru noi ca familie. Nici acum nu ne vine să credem şi nu o să credem niciodată cu adevărat. Pentru mine, fratele meu a fost întotdeauna cel mai bun, cel mai mare, chiar înainte să devină fotbalist profesionist şi să vină aici", a spus el.

Afla mai multe despre: emiliano salaverdictjuriucauzadeces 

viewscnt
Articole similare