Anunţat deja de Gigi Becali, transferul lui Bogdan Stancu la FCSB este foarte aproape să nu se mai realizeze.
După ce presa din Turcia a anunţat că Bogdan Stancu este tentat de o nouă ofertă primită din campionatul Turciei, Marius Şumudică a dezvăluit şi el, în direct la Telekom Sport, că atacantul român are şanse tot mai mici de a semna cu FCSB.
"E un băiat deosebit. M-am rugat de el trei ani să-l iau la Gaziantep, la Kayserispor. Cred că îi va fi greu să nu-i dea curs unei oferte din Turcia. Îi va fi greu să vină în România. El e marcator de 8-9 goluri în Turcia, exceptând loviturile de pedeapsă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În România, e imposibil să nu marcheze 12-15 goluri într-un sezon. Şi noi avem atacanţi buni la CFR, trei jucători. Sunt adeptul unui joc ofensiv, dar acum avem trei atacanţi pe care-i respect pentru ce au făcut la CFR Cluj. Pleacă din pole position pentru mine" , a spus Marius Şumudică la Telekom Sport.
O nouă lovitură de ULTIMĂ ORĂ dată de Şumudică pentru Becali şi FCSB. Anunţul surprinzător despre transferul lui Bogdan Stancu | EXCLUSIV
”Bogdan Stancu să vedem, cred că va veni. Că altfel nu venea la mine acasă. Sau poate iau unul de 22 de ani care e puternic. Îmi place de Dumiter de exemplu. Dacă îl dă cu 2-3 sute de mii poate îl iau”, declara, la începutul săptămânii, Gigi Becali.
Totuşi, presa din Turcia anunţă că o echipă nou-promovată s-a înscris în cursa pentru semnătura vârfului. Altay a câştigat play-off-ul din liga secundă şi a pregătit deja lista de transferuri. Pe ea se află Seradr Gurler, Dever Orgill şi Bogdan Stancu.
Contractul românului cu Genclerbirligi se termină la finalul acestei luni şi ar putea schimba echipa. Publicaţia turcă Sporx anunţă că discuţiile cu cei trei jucători vor fi iniţiate în zilele următoare.
Plecat în ianuarie 2011 de la FCSB; Bogdan Stancu a mai evoluat doar în Turcia, la Galatasaray, Orduspor, Genclerbirligi şi Bursaspor.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- 450 de mii de euro este cota lui Bogdan Stancu pe site-ul de specialitate transfermarkt.com