Anas Tahiri, fost jucător al lui RKC Waalwijk, a semnat cu CFR Cluj.
CFR Cluj continuă cu întăririle pentru noul sezon. Formaţia condusă acum de Marius Şumudică a efectuat un nou transfer, de această dată din prima ligă olandeză. Anas Tahiri este numele celui mai nou recrut al ardelenilor, belgianul de 26 de ani semnând cu campioana României de la RKC Waalwijk.
Evaluat la 650 de mii de euro de transfermakt, Tahiri ocupă postul de mijlocaş central sau mijlocaş ofensiv şi a fost adus liber de contract de CFR. Fotbalistul cu origini marocane vine în Liga 1 cu o experienţă vastă, după patru sezoane petrecute în Belgia şi trei în Olanda.
O nouă mutare pentru CFR!
Tahiri ajunge în România după ce şi-a salvat echipa la limită de la retrogradare. Waalwijk a terminat sezonul pe primul loc de deasupra poziţiei ce duce la barajul de retrogradare, la egalitate de puncte cu ocupanta acesteia, FC Emmen, 30.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Astfel, acesta se alătură nou-veniţilor Rachid Bouhenna, Jonathan Rodriguez şi Cristiano Figueiredo la CFR, fiecare dintre aceşti jucători fiind străin şi trecut de 30 de ani, pe ”modelul” CFR. Tahiri este mai tânăr însă, la 26 de ani, şi este singurul dintre fotbaliştii transferaţi de clujeni până acum ce nu vine din Liga 1.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cfr cluj, anas tahiri, transferuri cfr, liga 1