You are here:

O nouă vedetă din lotul Petrolului trage un semnal de alarmă pentru conducere: "S-au rezolvat doar foarte puţine dintre problemele financiare"

O nouă vedetă din lotul Petrolului trage un semnal de alarmă pentru conducere: "S-au rezolvat doar foarte puţine dintre problemele financiare"

Petrolul

Comentarii

Petrolul a câştigat şi meciul cu FC Botoşani, scor 2-1, şi a revenit la doar patru puncte în spatele liderului Rapid. Ploieştenii ocupă locul al treilea în clasament, cu 17 puncte obţinute în nouă etape disputate.

"Am marcat cu abdomenul. A centrat Irobiso, mi-a sărit mingea în abdomen şi a fost o reacţie de moment, n-am putut să dau altfel. N-am mai marcat niciodată aşa, e cel mai norocos gol marcat în carieră.

S-au mai rezolvat şi din problemele financiare, dar puţin, foarte puţin. Sperăm să se rezolve în totalitate cât de curând. Suntem toţi o echipă, iar Gabi Tamaş a zis bine ce a zis după meciul trecut. Aşa că suntem alături de el, suntem toţi împreună până la capăt" , a spus Gicu Grozav.

Petrolul - FC Botoşani 2-1

Petrolul Ploieşti a învins-o, duminică seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, pe FC Botoşani, într-un meci din etapa a noua a Superligii.

Învingătorii au marcat prin Irobiso ’22 şi Grozav ’64. Pentru oaspeţi a înscris Sno ‘90+1.

  • Petrolul: Vâlceanu – Meijers, Tamaş, Huja – Borţa, Seto (Tucaliuc ’89), Dumitriu (Cebotaru ’82), Jair (Bratu ’89), Ţicu – Grozav (Manzala ’82), Irobiso (Măzărache ’72)
  • FC Botoşani: Pap – Sno, Dican, Boli, Dragu – Ivanov (Sylla ’75), Perianu (Tîrcoveanu ’70), Mussis (Shahaf ’75) – Mateus (Petkovski ’58), Camara (Roman ’58), Mailat

Afla mai multe despre: petrolul 

viewscnt
Articole similare