You are here:

”O persoană super importantă în Emirate şi foarte potentă financiar a vrut să investească la Dinamo”. Cum a decurs întâlnirea cu Negoiţă

”O persoană super importantă în Emirate şi foarte potentă financiar a vrut să investească la Dinamo”. Cum a decurs întâlnirea cu Negoiţă

Superliga

Comentarii

Adi Mutu susţine că a venit recent cu un om de afaceri care a vrut să investească la Dinamo, însă atitudinea lui Ionuţ Negoiţă l-a făcut să se răzgândească.

Fost director general la Dinamo, Adi Mutu antrenează în prezent echipa de tineret a celor de la Al-Wahda. Fostul mare internaţional român ca încercat să ajute echipa din Ştefan cel Mare şi spune că a adus un om de afaceri din Emiratele Arabe care dorea să preia Dinamo. Ionuţ Negoiţă l-a făcut însă rapid să se răzgândească:

”Chiar acum câteva luni, de aici, din Emirate, a venit o persoană super importantă şi potentă financiar. A fost o întâlnire aranjată personal de mine cu Negoiţă, însă comportamentul lui faţă de acea persoană a fost total neprofesional şi nu a mai fost interesat nici măcar sa discute cu el. Chiar dacă eu am mai insistat”, a declarat Adi Mutu pentru ProSport.ro.

Afla mai multe despre: adi mutu 

viewscnt
Articole similare