You are here:

"O poveste veche de aproape 20 de ani!" Mutu, întrebat de "scandalul Cocaina". Cum a răspuns

"O poveste veche de aproape 20 de ani!" Mutu, întrebat de "scandalul Cocaina". Cum a răspuns

Stranieri

Comentarii

Adrian Mutu a devenit în această vară antrenorul echipei U23 a grupării Al Wahda, din Emiratele Arabe Unite, iar ieri le-a vorbit arabilor în noua sa calitate pentru publicaţia Gulf News.

Jurnaliştii arabi au fost interesaţi înclusiv despre desele "suişuri şi coborâşuri" ale carierei de fotbalist a omului care făcea pasul spre marele fotbal la doar 20 de ani, când semna cu Inter Milano.

Ajuns la Chelsea Londra la 23 de ani, Mutu a fost implicat la scurt timp într-un scandal imens, fiind pus pe liber şi suspendat după ce a fost depistat pozitiv pentru cocaină. Mutu spune însă că evenimentul respectiv reprezintă un capitol închis pe care îl pune pe seama tinereţii.

"Nu aş spune că au fost multe (n.r. suisuri şi coborâşuri)! Am avut o singură experienţă urât când eram puţin mai în vârstă decât jucătorii pe care îi antrenez acum. Aveam doar 23 de ani!

Acum le pot spune jucătorilor mei cum să fie fotbalşti 24 de ore din 24! Şi când mănânci, bei sau ieşi în oraş. Pot să le spun dacă un anumit lucru e bun sau rău pentru ei sau dacă le afectează performanţa. Oricum, aia e o poveste veche de aproape 20 de ani!"
, a declarat Mutu, citat de Gulf News.

Mutu a vorbit şi despre colaborarea cu Laurenţiu Reghecampf, antrenorul echipei de seniori.

"Sper să am rezultate bune pentru a răsplăti încrederea acordată de club. Cel mai important pentru mine e să reuşesc să cresc doi sau trei jucători care să poată juca la prima echipă în sezonul viitor.  Laurenţiu Reghecampf a fost foarte important în venirea mea aici. El mi-a spus de această oportunitate şi m-a încurajat să o accept. Îmi place oraşul şi oamenii sunt foarte drăguţi. Abia aştept să am şi familia alături", a mai declarat Mutu.
 

Afla mai multe despre: mutuchelseaal wahda 

viewscnt
Articole similare