Universitatea Craiova a încheiat la egalitate partida de pe terenul celor de la FC Botoşani din etapa a 28-a, în Superliga României.
Formaţia pregătită de Mirel Rădoi a reuşit să revină după golul înscris de Enzo Lopez. Un alt fotbalist sud-american, atacantul Safira, a restabilit egalitatea cu un şut spectaculos, la capătul unei faze create de Carlos Mora, fotbalist folosit în flancul drept al atacului oaspeţilor de către Mirel Rădoi.
Cu Alexandru Mitriţă suspendat pentru un cumul de cartonaşe galbene, Mirel Rădoi s-a bazat pe Ştefan Baiaram şi Carlos Mora pentru a asigura atacurile pe flancuri, la Botoşani.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cei doi nu au dezamăgit, în condiţiile în care Mora a pasat decisiv la golul egalizator, în timp ce Baiaram a finalizat elegant pentru a duce scorul la 2-1.
Bogdan Cosmescu este de părere că Universitatea Craiova arată mult mai periculoasă pe plan ofensiv în absenţa lui Alex Mitriţă, asta şi în contextul prestaţiilor solide ale brazilianului Safira, odată cu transferul său în Bănie.
Cosmescu ştie că Mitriţă poate avea contribuţii decisive la partidele oltenilor, însă, în unele meciuri, există soluţii şi pentru a-l înlocui pe actualul golgheter al "alb-albaştrilor".
Bogdan Cosmescu: "Craiova joacă mai bine fără Mitriţă"
"O să fiu huiduit acum de suporterii Craiovei, mie mi se pare că joacă mai bine fără Mitriţă. Ok, când Mitriţă e în mare formă şi îi ies lui toate combinaţiile, e treabă. Dar dacă Mitriţă e în forma în care a fost cu Oţelul Galaţi, e mai bine fără el. Au jucat bine, l-au folosit pe Mora unde trebuie.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Mora fundaş dreapta este un sacrificiu, pierzi din calităţile băiatului ăstuia, care a făcut la primul gol o fază senzaţională. El are alte calităţi, ok, tu l-ai folosit fundaş dreapta pentru că nu ai avut soluţii, dar...", a declarat Bogdan Cosmescu, la Prima Sport.
- Citește și
- ”Am regretat enorm ce s-a întâmplat cu el”. MM Stoica, sincer după plecarea unui jucător de la FCSB
- LIVE VIDEO FCSB - Dinamo, azi, de la ora 20:00 pe orangesport.ro. „Eternul derby” a ajuns la un nou episod
- Veste excelentă primită de Florinel Coman înainte de Cagliari - Juventus. Anunţul lui Davide Nicola
- Messi, două pase decisive la meciul Inter Miami - New York City, din prima etapă a MLS. La partidă au asistat şi Serena Williams şi Eva Longoria | FOTO
- LIVE VIDEO | Unirea Slobozia - Poli Iaşi, de la ora 15:00, pe orangesport.ro. Duel în zona "roşie" a clasamentului din Superliga
- ”Noroc cu Petrolul şi Sepşi. Ce chin şi groază îi aşteaptă”. Marian Iancu nu o vede bine pe Rapid în play-off | EXCLUSIV
- Regretă venirea la Petrolul?! Reacţii după ce Adi Mutu a rămas cu şanse minime la play-off: ”A luat o decizie pripită” / ”Nu s-a înhămat el fără garanţii”
Afla mai multe despre: universitatea craiova, fc botosani, bogdan cosmescu, superliga, alex mitrita