Noi dezvăluiri despre ceea ce s-a petrecut în zona vestiarelor după meciul ACS Poli - Astra, scor 2-1, la scurt timp după ce mijlocaşul Alexandru Ioniţă a vorbit deschis despre ceea ce s-a întâmplat în finalul primei reprize, când centralul Sebastian Colţescu a decis să-l trimită în tribune pe tehnicianul oaspeţilor, Edi Iordănescu.
Mijlocaşul a declarat în direct la Telekom Sport că a auzit cum Colţescu l-a înjurat pe Edi Iordănescu şi a criticat maniera de arbitraj a centralului.
Conform Gazetei Sporturilor, Colţescu a auzit declaraţiile lui Ioniţă, iar după meci a încercat să iniţieze un dialog cu mijlocaşul şi să-i reproşeze faptul că l-a criticat în intervenţia televizată.
"Cum îşi permite el să vorbească despre mine şi să spună că am greşit sau că l-am înjurat pe Edi Iordănescu?", le-ar fi transmis Colţescu celor prezenţi. Nu a reuşit însă să dialogheze cu jucătorul Astrei şi într-un final a plecat lansând o ameninţare: "Bine, lasă că o să vedeţi voi!".
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ce declarase Ioniţă:
"Domnul Edi a refuzat să iasă de pe teren când a cerut galben la Creţu şi nu pot să reproduc ce spunea domnul Sebastian Colţescu în cască când vorbea cu cel de pe margine. A cerut să-l ajute să-l dea afară de pe teren, a înjurat şi a spus să-l dea afară. Noi suntem luaţi la mişto.
Cei de la Timişoara numai pe jos erau, făceau şapte mii de tumbe, e fotbal masculin, nu feminin. Nu ştiu dacă sunt făcute cărţile să intre alte echipe în play-off, să ne spună ca să nu ne mai chinuim. Noi ne vedem de treaba noastră, iar ei să ia ce decizii vor ei şi să intre în play-off cine doresc ei", a spus Alex Ioniţă la Telekom Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: coltescu, iordanescu, alex ionita