Naţionala feminină de handbal a României a învins campioana olimpică Rusia, scor 26-25, în preliminariile Campionatului European 2018, iar calificarea la turneul final pare acum o formalitate pentru tricolore.
Ramona Farcău, Paula Ungureanu şi Iulia Curea şi-au susţinut fostele colege din faţa televizorului şi au reacţionat cu entuziasm după meci. Iulia Curea nu mai speră că va fi convocată, însă spune că le ţine pumnii fetelor pentru o medalie cât mai strălucitoare la turneul final din Franţa.
"Îmi doream foarte mult să câştige şi m-am gândit că o să facă acest rezultat pentru că jucau acasă, cu un public minunat. Le felicit pe fete şi sunt mândră de ele.
Întotdeauna sperăm şi ne dorim (n.r. o medalie la turneul final) pentru că suntem români şi ţinem cu România, mai ales că făcând acest sport, handbalul, îl iubesc, îl ador şi mi aş dori din suflet să câştige medalia de aur!
Nu ştiu, nu se pune probelma (n.r. să mai fie convocată), aşa că n-are rost să mai vorbim despre acest subiect. Eu zic că îşi fac fetele treaba şi e nevoie de tineret să vină din spate", a declarat Iulia Curea.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Naţionala de handbal feminin a României a învins, duminică, la Cluj-Napoca, Rusia, campioana olimpică en-titre, scor 26-25 (15-12), în cea de-a patra partidă din grupa a 4-a preliminară a Campionatului European din 2018.
După patru etape, clasamentul grupei a 4-a este următorul: 1. România 6 puncte, 2. Austria 6, 3. Rusia 4, 4. Portugalia 0.
În primele trei partide din grupa a 4-a, tricolorele antrenate de Ambros Martin au obţinut rezultatele: 36-25 cu Austria, 32-16 cu Portugalia şi 25-30 cu Rusia.
În ultimele două meciuri din grupă, România va întâlni Austria, în deplasare (31 mai) şi Portugalia, pe teren propriu (3 iunie).
Primele două clasate din cele şapte grupe preliminare şi o echipă de pe locul 3 cu cea mai bună linie de clasament se vor califica la turneul final Campionatului European, programat în Franţa, între 29 noiembrie – 16 decembrie 2018.
La ultima ediţie a Campionatului European, în 2016, România s-a clasat pe locul 5, titlul continental revenind Norvegiei.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: iulia curea, romania, rusia, victorie, campionat european handbal,