You are here:

Obiectivul principal al oficialilor FIFA: "Fotbalul fără suporteri nu este chiar acelaşi lucru"

Obiectivul principal al oficialilor FIFA: "Fotbalul fără suporteri nu este chiar acelaşi lucru"
Comentarii

Redeschiderea stadioanelor de fotbal pentru suporteri este obiectivul principal al oficialilor FIFA, odată cu începerea noului sezon în campionatele tari din lume.

"Fotbalul fără suporteri nu este, evident, acelaşi lucru, însă sănătatea este cea mai importantă", a subliniat Infantino, după o întâlnire cu şeful guvernului italian, Giuseppe Conte, pentru a discuta despre reluarea competiţiilor în peninsulă, unde Serie A urmează să reînceapă pe 19 septembrie, cu porţile închise.

"Trebuie să vedem cum putem reporni. Este cert că redeschiderea stadioanelor este obiectivul, însă fără a pune presiune sau a fixa termene. Lucrăm cu seriozitate pentru revenire la normalitate", a adăugat conducătorul fotbalului mondial, care a precizat că efectuează în Italia "prima sa deplasare oficială post-Covid".

Aflat alături de Infantino, preşedintele Federaţiei italiene de fotbal (FIGC), Gabriele Gravina, s-a arătat la fel de prudent în legătură cu acest subiect, în condiţiile în care apelurile pentru o redeschidere parţială a stadioanelor se înmulţesc în Italia, din partea cluburilor, jucătorilor şi antrenorilor.

Afla mai multe despre: fifa 

viewscnt
Articole similare