You are here:

Ofertă neaşteptată din străinătate pentru Gică Hagi. Cum a reacţionat ”Regele” când a fost întrebat despre noul proiect

Ofertă neaşteptată din străinătate pentru Gică Hagi. Cum a reacţionat ”Regele” când a fost întrebat despre noul proiect

Echipa națională

Comentarii

Selecţionerul Gică Hagi a oferit un interviu presei din Grecia, ocazie cu care a analizat mandatul de pe banca României şi a vorbit despre o eventuală preluare a unui club din campionatul elen.

Tehnicianul în vârstă de 61 de ani are o legătură afectivă profundă cu Grecia, ţara de origine a mamei sale, şi a amintit momentul din 1990 în care a refuzat oferta de la Panathinaikos pentru a semna cu Real Madrid.

Întrebat direct despre posibilitatea de a antrena o echipă din prima ligă elenă în viitor, Hagi a evitat un refuz categoric şi a lăsat uşa deschisă pentru o astfel de colaborare.

Cu toate acestea, selecţionerul primei reprezentative a subliniat că prioritatea sa absolută în acest moment este să obţină performanţe de excepţie alături de echipa naţională a României.

”Panathinaikos a fost clubul la care am fost cel mai aproape să ajung. A fost singura posibilitate concretă. De fapt, am avut oferte înainte de 1990, când Vardinogiannis a vrut să mă aducă acolo. Ulterior, nu am acceptat nicio ofertă. Dacă voi ajunge vreodată acolo, cine ştie?

(n.r. dacă ar lua în considerare un post din Grecia) Nu ştiu. În acest moment sunt în România şi vreau să fac o treabă excelentă aici, la echipa naţională. Este o provocare uriaşă pentru mine. Sunt convins că avem talentul necesar şi că putem reuşi.

În primul rând, trebuie să-mi fac treaba foarte bine aici, iar apoi vom vedea. Nu se ştie niciodată unde poţi ajunge, atât timp cât rămân sănătos şi Dumnezeu are grijă de mine.

Din punct de vedere profesional, iubesc fotbalul, îl iubesc cu adevărat şi voi continua să activez în acest domeniu”, a declarat Hagi, conform Athletiko.

Afla mai multe despre: gica hagi, romania, echipa nationala 

viewscnt
Articole similare