AC Milan a oficializat, luni, semnarea contractului cu mijlocaşul Adrien Rabiot, venit de la Olympique Marseille.
AC Milan l-a transferat pe Adrien Rabiot
Internaţionalul francez (53 de selecţii, 6 goluri) a efectuat vizita medicală şi se va întoarce astfel în Serie A, la un an după plecarea sa de la Juventus, unde a jucat cinci ani (2019-2024).
Transferul mijlocaşului în vârstă de 30 de ani, căruia îi mai rămânea un an de contract, aduce 10 milioane de euro clubului OM.
Jucător important în sezonul trecut, Rabiot a văzut cum aventura sa la Marsilia a luat o cu totul altă turnură la finalul primei etape, marcată de altercaţia sa cu extrema Jonathan Rowe în vestiarul de la Roazhon Park, după înfrângerea de la Rennes (0-1).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cei doi jucători au fost trecuţi pe lista transferurilor, iar englezul s-a angajat acum câteva zile la Bologna... următorul adversar al lui Rabiot şi al AC Milan după pauza internaţională.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ac milan, adrien rabiot, olympique marseille