You are here:

OFICIAL | Ajax şi-a vândut unul dintre titularii din sezonul trecut. Fotbalistul a fost transferat de o echipă din Serie A

OFICIAL | Ajax şi-a vândut unul dintre titularii din sezonul trecut. Fotbalistul a fost transferat de o echipă din Serie A

Serie A

Comentarii

Ajax Amsterdam a anunţat, prin intermediul reţelelor de socializare, despărţirea de unul dintre fotbaliştii de bază din sezonul trecut, atunci când au fost la un pas de a se califica în UEFA Champions League.

Genoa CFC, echipa la care este împrumutat şi Ionuţ Andrei Radu în următorul sezon, a anunţat transferul lui Lasse Schone (33 de ani) de la Ajax Amsterdam. "Grifonii" au plătit doar 1,5 milioane de euro olandezilor. 

p> Danezul, a jucat timp de şapte ani la Ajax, a intrat în ultimul an şi a prins şi "dubla" de coşmar cu FCSB, dar şi, printre altele, victoria senzaţională de pe "Bernabeu", acolo unde a marcat şi un gol în victoria cu 4-1, să plece de la campioana Olandei. Chiar dacă a fost un jucător de bază în sezonul trecut, anul acesta pare că nu mai are loc în primul "11" al lui Erik ten Hag, care, la Supercupa cu PSV, l-a preferat pe Răzvan Marin. Aproape 300 de meciuri a bifat Schone în tricoul "lăncierilor". 

 

Afla mai multe despre: lasse schonegenoaajax 

viewscnt
Articole similare