You are here:

OFICIAL | Andrei Borza a semnat cu Rapid: ”Am ajuns în Templul din Giuleşti”

OFICIAL | Andrei Borza a semnat cu Rapid: ”Am ajuns în Templul din Giuleşti”

Rapid

Comentarii

Andrei Borza (17 ani) a semnat cu Rapid.

Unul dintre cei mai buni fundaşi din Superligă, la numai 17 ani, a semnat cu Rapid un contract valabil pentru următoarele 4 sezoane. 

 "Mă simt foarte bine să fiu aici, a venit momentul să fac pasul către o echipă de tradiţie şi sunt foarte mândru de mine. 

Suporterii sunt nemaipomeniţi. Stadionul şi suporterii m-au determinat să fac această alegere şi sunt foarte mândru de acest pas.

Sunt un jucător foarte serios şi o să o demonstrez aici, în Templul din Giuleşti. Am foarte mult obiective. Pe unele dintre ele le-am atins deja, pe celelalte îmi doresc să le îndeplinesc aici. A fost doar un vis pentru mine să realizez atâtea lucruri până la vârsta de 17 ani.", a postat clubul din Giuleşti pe Facebook. 

În sezonul trecut s-a remarcat tânărul fundaş stânga la Farul, pe lângă prestaţiile solide din punct de vedere defensiv, Borza a contribuit şi pe plan ofensiv.

Florin Ştefan şi Junior Morais sunt ceilalţi fundaşi stânga prezenţi în lotul Rapidului.

Transferul lui Borza reprezintă a noua venire la Rapid în această vară.

Omar El Sawy (Csikszereda), Christopher Braun (CFR Cluj), Iulian Cristea (FCSB), Răzvan Oaidă (FCSB), Borja Valle (FC Cartagena), Cătălin Cîrjan (Arsenal U21), Claudiu Petrila (CFR Cluj) şi Claudiu Micovschi (Avellino) sunt ceilalţi jucători veniţi în aceasă perioadă de mercato.    

Afla mai multe despre: andrei borzarapidfarulgiuleşti 

viewscnt
Articole similare