FC Universitatea Cluj a ajuns la un acord cu Andrei Miron (28 de ani).
”Clubul nostru a ajuns la un acord cu Andrei Miron (28 de ani). Fundaşul central cu peste 230 de apariţii la nivelul primei ligi soseşte la ”U” din postura de jucător liber de contract, după ce şi-a reziliat înţelegerea cu echipa israeliană Hapoel Haifa”, au anunţat cei de la U Cluj pe pagina oficială de Facebook.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Fundaşul central cu peste 230 de apariţii la nivelul primei ligi soseşte la ”U” din postura de jucător liber de contract, după ce şi-a reziliat înţelegerea cu echipa israeliană Hapoel Haifa.
„Sunt fericit că am semnat cu ”U” Cluj. Am ajuns la un club de tradiţie, foarte iubit, cu un stadion frumos şi suporteri mulţi. Aştept să îmi pot ajuta colegii cât mai repede. Cred că obiectivul principal pentru acest sezon este să rămânem în prima ligă şi clasarea pe un loc cât mai sigur”, a declarat Andrei Miron pentru fcucluj.ro.
În total are 170 de meciuri în campionat, socotind aici doar sezonul regular, iar în playoff sau playout a adunat 65 de jocuri. Fundaşul central a marcat de 10 ori şi a oferit trei pase de gol. Pe lângă aceste cifre, Andrei Miron are 9 prezenţe la naţionala U21 a României, pentru care a marcat şi un gol şi a oferit un assist.
Ultima dată, Andrei Miron a jucat în prima ligă a Israelului, la Hapoel Haifa, unde a prins 5 jocuri, în toate fiind integralist. Din motive personale a ales să se întoarcă în România, în ultima lună de zile fiind fotbalist liber de contract.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: andrei miron, universitatea cluj