You are here:

OFICIAL | Atenţie, Dan Şucu! Rivala de moarte a lui Genoa a transferat un jucător care a făcut istorie în fotbalul mondial

OFICIAL | Atenţie, Dan Şucu!  Rivala de moarte a lui Genoa a transferat un jucător care a făcut istorie în fotbalul mondial

Serie A

Comentarii

Sampdoria a anunţat oficial transferul lui M'Baye Niang (30), unul dintre cei mai în vogă jucători la începutul anilor 2000.

M'Baye Niang a revenit în fotbalul italian, după jumătate de an în care a evoluat pentru pentru clubul marocan Wydad Casablanca. Jucătorul francez cu origini senegaleze a semnat un contract valabil cu ”Blucerchiati” până la finalul acestui sezon.

M'Baye Niang a fost crescut de AC Milan în 2012, fiind văzut drept una dintre următoarele stele ale fotbalului mondial. Pe 30 decembrie 2012, Niang a marcat pentru rossoneri într-un meci de Coppa Italia, cu Reggina, devenind al doilea cel mai tânăr marcator din istoria ”diavolului”, la 17 ani şi 350 de zile.

Ulterior, noul atacant al Sampdoriei a fost împrumutat, iar în 2018 a fost cumpărat definitiv de Torino în schimbul a 12 milioane de euro. În sezonul trecut, Niang a ajutat-o pe Empoli să se salveze de la retrogradare, marcând şase goluri în 14 meciuri.

Sampdoria traversează o perioadă critică

Sampdoria, marea rivală a lui Genoa, este pe locul 16 în Serie B, cu 21 de puncte după 21 de etape, iar ”Blucerchiati” simt fiorul retrogradării. În 2022, Sampdoria a părăsit Serie A după un sezon dezastruos, situaţia clubului fiind dezastruoasă din cauza problemelor financiare, în mare din cauza fostului patron, Massimo Ferrero.

În acest sezon, Genoa şi Sampdoria s-au întâlnit în Coppa Italia în ”Derby della Lanterna”, iar Samp s-a calificat în optimi, după o victorie la penalty-uri.

 

Afla mai multe despre: serie bsampdoria 

viewscnt
Articole similare