Bayern Munchen a anunţat oficial, miercuri, transferul lui Tanguy Kouassi (18 ani), fostul fundaş central de la PSG. Campioana Germaniei a pus mâna pe una dintre cele mai talentate "perle" din academia parizienilor, liber de contract.
Tanguy Kouassi a semnat un contract valabil până în vara lui 2024.
"Sunt foarte fericit că pot juca la Bayern. E un club mare, cu o tradiţie bogată. Sper să fiu capabil să mă impun aici şi să joc multe meciuri. Voi munci foarte mult pentru asta!", a spus Tanguy Kouassi în momentul prezentării oficiale la FC Bayern, potrivit site-ului oficial al campioanei din Germania.
Kouassi a semnat cu Bayern Munchen!
Fundaşul francez cu origini ivoriene a fost crescut în academia celor de la PSG, însă francezii l-au scăpat printre degete. Tanguy Kouassi este unul dintre cei mai talentaţi fotbalişti ai generaţiei sale, pe care PSG l-a pierdut liber de contract. Mutarea lui Kouassi la Bayern a fost anunţată încă de acum trei săptămâni de presa din Germania şi Franţa.
Tanguy Kouassi are 18 ani şi măsoară 1,87, iar în acest sezon a prins minute în toate competiţiile în care a fost implicată PSG. Fundaşul central a strâns 1085 de minute în 15 meciuri, timp în care a marcat trei goluri şi a livrat trei pase de gol. Thomas Tuchel, antrenorul francezilor, a arătat că are foarte mare încredere în calităţile lui Kouassi. Acesta a fost dorit şi de Bayern sau Real Madrid.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: tanguy kouassi, transfer, bayern munchen, oficial