Telenovela transferului lui Francesc Fabregas este aproape de final, notează presa din Hexagon. Mutarea spaniolului de la Chelsea la AS Monaco este foarte aproape de a fi finalizată.
UPDATE | AS Monaco a anunţat oficial achiziţia lui Cesc Fabregas. Mijlocaşul spaniol a semnat un contract pentru o perioadă de trei ani şi jumătate cu clubul monegasc. Fabregas şi Henry se cunosc încă din perioada în care erau fotbalişti, cei doi au jucat împreună 100 de meciuri în tricoul lui Arsenal.
Annonce Fabregas pic.twitter.com/JW2TWJJqBr
— AS Monaco (@AS_Monaco) January 11, 2019
Mijlocaşul în vârstă de 31 ani a ajuns la începutului acestei săptămâni la Monaco, iar vineri a făcut vizita medicală la noul său club, potrivit RMC Sport. Sursele din anturajul clubului monegasc susţin că Fabregas ar putea fi prezentat chiar în cursul zilei de astăzi. Clubul francez ar trebui să îl înregistreze vineri pe jucător la liga profesionistă pentru ca acesta să poată juca duminică, cu Marseille.
Campionul mondial şi european va ajunge sub comanda lui Thierry Henry după ce la Chelsea nu mai intra în planurile lui Maurizio Sarri şi devenise rezervă de lux pentru clubul londonez. Chiar tehnicianul italian i-a sugerat lui Fabregas, într-o conferinţă de presă, că ar trebui să accepte oferta de la Monaco.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cesc fabregas, as monaco, transfer, plecare, vizita medicala